Accident cu un mort şi un rănit la Pătrăuţi

> O şoferiţă a pierdut controlul maşinii şi a intrat pe contrasens, unde a lovit o autoutilitară

Un bărbat a murit, joi după-amiază, într-un accident care s-a produs pe DE 85 în zona localităţii Pătrăuţi.

Potrivit cercetărilor poliţiştilor, joi, la ora 14:20, o femeie de 55 de ani din comuna Todireşti a condus un autoturisma VW pe DN 2/E 85, în afara localităţii Pătrăuţi, dinspre Suceava către Dărmăneşti.

La un moment dat, ea a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară VW, condusă regulamentar de un bărbat de 44 ani din Suceava, răsturnându-se pe câmpul din partea stângă a carosabilului.

În urma impactului, a rezultat decesul unui bărbat de 65 de ani din localitatea nemţeană Tibucani, pasager pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului VW, şi rănirea şoferiţei de 55 de ani.

 Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative; ulterior la Spitalul Judeţean Suceava, li s-a recoltat câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „ucidere din culpă” şi, respectiv, „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI