Alfabetar de pandemie (şi nu numai)

Om bun, eşti aşa de fericit de cânţi cu atâta foc?…

Aşteptare. „În adâncul sufletului, Emma aştepta, totuşi, să se întâmple ceva. Ca matrozii în ceasul primejdiei, îşi plimba privirile disperate pe singurătatea vieţii ei, căutând în depărtare, în ceaţa zării, vreo pânză albă. Nu ştia cum se va întâmpla, spre ce ţărm o va duce vântul care ar împinge-o până la ea, dacă va fi o şalupă sau o corabie cu trei punţi, încărcată cu adânci nelinişti sau plină până sus de fericiri netulburate. Dar în fiecare dimineaţă, când se trezea, nădăjduia că va sosi în fine, în ziua aceea, asculta cel mai mic zgomot, se scula tresărind, se mira că nu o zăreşte; apoi, la asfinţitul soarelui, din ce în ce mai tristă, dorea să fie, să se întâmple minunea aşteptată, a doua zi.” (Gustave Flaubert, „Madame Bovary”)

Concert. Ca să-mi distrez vecinii, aseară am ieşit pe balcon şi am cântat o arie dintr-o celebră operă italiană. Diseară voi ieşi din nou. Poate o să-mi trimită şi perechea de la papucul cu care au încercat să mă lovească…

Copii (ţinuţi acasă în pandemie, cu şcoala online). Numărul real de copii: 2. Numărul simţit de părinţi: 8.

Evadare. Doi amici, carantinaţi: – Unde pleci, în weekendul ăsta!? – Plec undeva departe…, undeva unde toată lumea este fericită, bogată, unde am acces la peisaje de vis, unde am mâncare şi băutură la discreţie… – Wow!? Unde? Zi-mi şi mie! – Pe Facebook!

Examen. Înainte de examen. În apartamentul profului, sună telefonul pe la 3 noaptea. Cu o voce iritată, acesta răspunde: – Daaa! – Dormi…? – Bineînţeles că dorm. – Şi noi care învăţăm…

Fericire „Trăie odată şi-n satu’ nostru un om harnic şi cuprins, cum s-ar spune, dară dinspre partea fericirii n-ave nici cât negru sub unghie. Da’ trăie şi el aşa, de azi pe mâine, scârbit şi fără vro noimă, până când într-o noapte iaca visează că dacă vre cu tot dinadinsu’ să aibă şi el parte de fericire, apoi să cate a împrumuta ş-a purta cămeşa unui om fericit. Şi se duce-n lumea largă. Îmblă pe la bogaţi, da, ca-n piatră, nu dă de nimeni fericit; mai la urmă la boieri, nici atâta; la regi şi împăraţi, degeaba, zadarnică truda. Şi cum nu mai ave pe la cine să meargă, îşi pune gândul îndărăpt înspre casă. Şi cum venea el aşa pe drum, vede un om care păzea o turmă de oi şi cânta tare frumos din fluier. Măi, îşi zice-n sinea lui, ce-ar fi să-l întreb şi pe-aista? Să strice încă o dată întrebarea. – Om bun, îi zice, eşti atâta de fericit de cânţi cu atâta foc? Omu’ conteneşte din cântec, se uită lung la fluier şi zice cu glas molcom: – D’apoi cum n-oi fi fericit când eu şi oile suntem sănătoşi? Şi drumeţul nostru îi cere cămeşa ca să i-o poarte, după cum i-o fost visul. Da’ ciobanul îşi desface sumanu’ şi-i arată pieptu’ gol: – Da’ unde vezi dumneata c-aş ave eu cămeşă?” (Ion Filipciuc, „Şi pietrele curg”, editura „Sport-Turism”, 1985)

Film. Seara, izolaţi în carantină, soţul şi soţia se uită la un film de groază. Soţia: Ohhh, mamăăă! Soţul: Să ştii că ai dreptate: monstrul seamănă leit cu mă-ta!

Istorie. George Santayana (1863-1952) enunţase un celebru dicton: „Cei care nu pot învăţa din greşelile trecutului sunt condamnaţi să le repete”. Dar acelaşi (prea) mult citat filosof, revenise, spre apusul vieţii lui: „Istoria nu este altceva decât un pachet de minciuni conjuncturale despre evenimente mereu răstălmăcite…, povestite de oameni care n-au fost de faţă”.

Mască. În secolul al XVI-lea, cuvântul „mască” este întâlnit mai frecvent în limba italiană: „maschera” (mască), provenind dintr-un radical din latina vulgară, „maska” (negru), cu semnificaţia „mască”: de asemenea „vrăjitorie” (în limba occitană) – „duh”, „demon”. În lumea iberică, cuvântul „maskera” însemna „punct negru, pată”, de unde acesta a căpătat sensul de rimel. Acesa este folosit şi în aragoneză, navară şi valenciană, în Insula Mallorca sau în limba portugheză. O altă ipoteză lingvistică consideră că acest cuvânt este preluat din limba arabă, „maskh”, cu sensul „denaturare”, „faţă falsă”. În limba italiană, folosirea cuvântului „maschera” se explică prin faptul că cele mai vechi deghizări constau în înnegrirea feţei şi uneori a corpului. Cu alte cuvinte, obiectul folosit pentru acoperirea figurii, pentru deghizare, s-a numit, după culoarea folosită – „masca”. La început, masca a jucat îndeosebi rolul de indicator al identităţii culturale, în antichitate fiind folosită în timpul ceremoniilor funerare. În Egipt, în timpul Vechiului Imperiu, se obişnuia practica modelării unei măşti pe chipul decedatului. Soţiei lui Nero, Popea, îi este atribuită folosirea, pentru prima oară, a acestei măşti, pe care a inventat-o pentru a feri delicateţea tenului ei de bronzul şi căldura soarelui, devenind astfel şi un accesoriu monden.

În secolul al XVII-lea, masca a început să fie considerată un dispozitiv de cochetărie feminină, folosit chiar şi de doamna de Sévigné. În majoritatea cazurilor, masca avea o căptuşeală de catifea neagră, pe care femeile o puneau pe faţă pentru a se proteja de soare sau de frig. Se afirmă că francezii au adoptat utiliza-rea acestor măşti de catifea neagră sub François I. Cât priveşte lumea teatru-lui, se spune că primul actor de trage dii, Thespis, şi-a acoperit faţa cu plumb alb, apoi a inventat masca de pânză, iniţial destul de neutră, fără expresie. Puţin câte puţin, masca tragică va re-prezenta expresia sentimentelor umane. Pe de altă parte, masca a fost un accesoriu nelipsit în primele comedii ale lui Moliere. (Dan Toma Dulciu)

Partaj. – Salut, Costele, văd că te-ai împăcat cu nevastă-ta, mă bucur… – M-am împăcat pe dracu’! – Cum, dar v-am văzut ieri, în curte, spărgeaţi lemne şi sporovăiaţi. – Nu spărgeam lemne, împărţeam mobila!

Predică. Un preot: „Iubiţi-vă, fraţilor”. Dar, momentan, de la un metru distanţă!”

Români. Vagonul 1 e, totuşi primul la trenul din gară? Nu, e… al treilea vagon. Dar vagonul 3, de dormit? El, de fapt, este vagonul 5!!!

Şoc. Eram – mă credeam, enfin – încă tânără şi oarecum frumoasă până acu’ vreo oră când un puşti mi-a strigat în piaţă: „Mamaie, cumperi de la mine, ieftin, urzici, pentru nepoţi?”.

Weight. O blondă către o prietenă: – Of, Doamne, am 61 kg! – E OK, la talia ta, dar câte ai avut înainte? – Mămica mi-a spus că am avut, cândva, doar 3.400 grame.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI