Studiul pedologic pe tronsonul Paşcani – Suceava al autostrăzii A 7 s-a finalizat

> Gheorghe Flutur: Lucrările de execuţie ar urma să fie scoase la licitaţie de CNAIR în a doua parte a anului

 Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur a anunţat că vineri s-au finalizat lucrările de foraj, respectiv studiul pedologic, pe întregul tronson Paşcani – Suceava al autostrăzii A7, cu o lungime de 60,5 km.

„Vă reamintim că noi, CJ Suceava, ne-am implicat nemijlocit în sprijinirea elaborării studiului de fezabilitate pentru tronsonul Paşcani – Suceava – Siret al A7. Astăzi s-a finalizat ultimul foraj, pe acest tronson executându-se 12.300 m liniari de foraj (profiluri de sol). Pe acest tronson analizele de laborator sunt finalizate în proporţie de 90%” a informat Flutur.

El a subliniat că demersurile făcute de Consiliul Judeţean Suceava pentru continuarea A7 până la Siret au dat roade.

„Astăzi există finanţare europeană prin Programul Operaţional Transporturi (POT). Negru pe alb sunt sume direct aprobate pentru acest tronson. Doar tronsonului Paşcani – Suceava îi este alocată suma de 426 milioane euro” a explicat preşedintele Consiliului Judeţean.

Potrivit acestuia, profilul transversal al autostrăzii prevede două benzi pe sens, de 3,75 m fiecare, bandă de urgenţă de 3 m pe fiecare parte şi cu separatoare de sens de 3 m lăţime.

Traseul include şi cinci noduri rutiere, primul fiind la intersecţia A7 cu A8, în localitatea Heci, din judeţul Iaşi, apoi la Dolhasca, Roşcani, Dumbrăveni şi la Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava. Totodată, sunt prevăzute două centre de întreţinere a autostrăzii, trei perechi de parcări de scurtă durată, 72 de poduri, dintre care 16 de peste 100 m şi un viaduct de 1.050 m în localitatea Gâşteşti, Paşcani.

„Raportul arheologic pentru tronson a fost avizat de Direcţia Judeţeană de Cultură, se lucrează la studiul de impact pentru mediu şi cursurile de apă. Estimăm că acestea se vor finaliza la începutul lunii iulie. Cu sprijinul primăriilor, se lucrează la identificarea proprietarilor de teren pentru a fi despăgubiţi prin hotărâre de guvern şi deja s-au identificat gropile de pământ de împrumut pentru construirea autostrăzii. Avem aceste date pentru că săptămânal ţinem legătura cu reprezentanţii CNAIR şi ai firmei de proiectare, iar acolo unde a fost nevoie ne-am implicat pentru a debloca situaţia. Sperăm ca, în a doua parte a acestui an, CNAIR să scoată la licitaţie tronsonul Paşcani – Suceava pentru execuţie” a declarat Gheorghe Flutur, care a subliniat că cea mai importantă lucrare de până acum, realizarea forajelor, a fost finalizată. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI