> Deoarece nu a respectat condiţiile de bunăstare a animalelor, o amendă de 4.600 de lei a fost dată de inspectorii sanitari veterinari unui crescător de bovine
În intervalul februarie-martie 2023, în urma celor opt controale la circumscripţiile sanitare veterinare de asistenţă, pentru eliberarea de documente sanitare veterinare cu nerespectarea legislaţiei în vigoare s-a aplicat o amendă de 2.400 de lei, informează dr. Dănuţ Corneanu, directorul executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava. De asemenea, în baza reclamaţiilor primite, cu prilejul controlului efectuat la un crescător de bovine, persoană fizică, respectivul fermier a fost sancţionat contravenţional conform HG nr. 984 din 2005. Astfel, inspectorii sanitari veterinari au aplicat o amendă cu 4.600 de lei, abaterile de la reglementările legale constând în nerespectarea condiţiilor de bunăstare a animalelor şi nepredarea mărcilor auriculare provenite de la bovinele moarte. Încă o persoană fizică, crescător de ovine, a fost amendată cu 1.200 de lei, respectivul cumpărând animale fără documentele prevăzute de actele normative în vigoare.
„A fost efectuat un control inclusiv la Primăria Moldoviţa, în ceea ce priveşte modul de gestionare a câinilor fără stăpân, iar în urma deficienţelor constatate a fost aplicată o sancţiune de 10.000 de lei” a declarat dr. Dănuţ Corneanu, directorul executiv adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, amenda fiind dată conform OUG nr. 155 din 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Potrivit actului normativ, consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale au obligaţia de a înfiinţa servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Exploataţiile nonprofesionale de păsări au făcut obiectul a şase controale privind „influenţa aviară”, precum şi un alt control la un mijlocitor de afaceri cu pui vii de o zi, situaţii în care nu au fost depistate deficienţe.























Comentarii