Ion Lungu s-a întâlnit cu locatarii blocului unde s-a produs explozia

 > Potrivit lui, Primăria Suceava va acorda un sprijin financiar pentru repararea stricăciunilor > Edilul-şef spune că vor fi verificate toate instalaţiile de încălzire şi gătit pe gaz natural din blocuri

 Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, luni, după explozia dintr-un apartament dintr-un bloc de pe strada Tipografiei, că o comisie mixtă va verifica toate instalaţiile de încălzire şi de gătit din blocurile din oraş.

Ion Lungu a spus că a avut discuţii cu cetăţenii din blocul de pe strada Tipografiei în care a avut loc explozia.

El a informat că la discuţii a participat şi preşedintele asociaţiei de proprietari, Iuliana Bordeianu, căreia i-a cerut să facă o evaluare a pagubelor de pe scara blocului, astfel încât primăria să poată acorda un sprijin financiar pentru înlocuirea geamurilor şi uşilor afectate.

Primarul a menţionat că se lucrează la evaluarea pagubelor din apartamentul afectat de explozie.

„De asemenea, am participat la o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, unde s-a stabilit realizarea unei comisii mixte formată din reprezentanţi ai Prefecturii, ISU, ITM, ai DelgazGrid, ai Primariei Municipiului Suceava, asociaţii de proprietari etc., pentru verificarea instalaţiilor de încălzire şi gătit la gazul metan din clădirile care funcţionează în condominiu” a spus Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI