Trei zile dedicate manifestărilor comemorative pentru acad. Dimitrie Onciul, la un secol de la mutarea la Domnul

În perioada 18-20 martie 2023, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în parteneriat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu Primăria Comunei Straja şi Şcoala Generală din Straja, a organizat o serie de evenimente omagiale menite să aducă la lumină personalitatea marcantă a unuia dintre cei care au contribuit cu înţelepciune şi conştiinţă patriotică la conturarea istoriei poporului nostru, academicianul Dimitrie Onciul.

După ce în zilele de sâmbătă şi duminică, 18 şi 19 martie, au fost organizate slujbe de pomenire pentru sufletul marelui istoric la Cernăuţi, la mormântul acestuia, respectiv la Straja, satul său natal, la 20 martie 2023, chiar în ziua în care s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a istoricului, au avut loc alte două evenimente prin care a fost prezentată nesfârşita dragoste de ţară şi de neam de care a dat dovadă istoricul, academicianul, profesorul şi, nu în ultimul rând, omul Dimitrie Onciul.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, în prima parte a zilei, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a avut loc Simpozionul „Centenar Dimitrie Onciul 1923-2023” dedicat comemorării a 100 de ani de la moartea marelui istoric bucovinean, preşedinte al Academiei Române (1920-1923).

Întâlnirea, adresată în cea mai mare parte comunităţii academice sucevene, a fost moderată de arhid. Vasile Demciuc, lector la Facultatea de Istorie şi Geografie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi consilier eparhial al Sectorului Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească.

Între invitaţii de seamă ai simpozionului s-au numărat: prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naţionale a României şi cadru didactic la Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Ion Solcanu, membru titular al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice – Academia Oamenilor de Ştiinţă, filiala Iaşi, prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare”, prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru, de la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare”, şi pr. prof. Vasile Nechita, de la Universitatea „Ovidius” din Constanţa.

Totodată, la eveniment a participat şi domnul Cristian Aniţa, director al Arhivelor Naţionale ale României, căruia i-a fost înmânat, de către arhid. Vasile Demciuc, Ordinul „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, întrucât a urmat exemplul oferit de „tânărul înţelepţit de Dumnezeu, care şi-a îndeplinit cu devotament slujirea sa şi şi-a fundamentat credinţa ortodoxă pe înţelegerea Evangheliei, mărturisind-o curajos semenilor săi prin faptă şi cuvânt”.

Manifestările de comemorare ale academicianului Dimitrie Onciul au continuat în după amiaza aceleiaşi zile la Biblioteca Şcolii Gimnaziale din Straja, instituţie de învăţământ care poartă numele marelui istoric din anul 1993.

Evenimentul cultural-educaţional a adus împreună teologi, istorici, cadre didactice, elevi, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor publice locale.

După rostirea cuvântului de bunvenit de către pr. dr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, specialişti din domeniul istoriei au împărtăşit aspecte importante legate de viaţa şi opera bucovineanului comemorat în aceste zile. Un punct central al comunicărilor a fost constituit de rememorarea perioadei în care Dimitrie Onciul activa ca preşedinte al Academiei Române. Totodată, a fost subliniat rolul Comisiei Consultative Heraldice, numită „şcoala critică de istoriografie românească“, a cărui întemeietor şi preşedinte a fost începând cu anul 1922.

Prof. univ. dr. Ion Solcanu le-a vorbit celor prezenţi despre una dintre preocupările sale legate de cercetările cu privire la busturile care îl înfăţişează pe Dimitrie Onciul, acestea reprezentând dovezi, mărturii ale omagierii marelui istoric. Cel dintâi bust al academicianului a fost realizat în anul 1926 de către sculptorul Mihai Onofrei, turnat în bronz şi amplasat astăzi pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti. De asemenea, a fost amintită dispariţia şi mai apoi regăsirea sculpturii de bronz a lui Dimitrie Onciul de la Cernăuţi, lucrată de Corneliu Medrea şi inaugurată la data de 26 octombrie 1928. Considerat un monument emblematic pentru Societatea studenţească „Junimea”, bustul a fost martor al unei istorii zbuciumate, dar a fost păstrat datorită Facultăţii de Teologie din Cernăuţi.

Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu a punctat faptul că societatea noastră are din ce în ce mai mult nevoie de personalităţi inspiratoare precum Dimitrie Onciul. În plus, domnia sa a prezentat elementele importante din viaţa renumitului istoric născut la Straja, mai ales din perioada studiilor, petrecută la Cernăuţi şi Viena, Dimitrie Onciul fiind preşedintele Societăţii studenţeşti „Junimea” – Cernăuţi şi vicepreşedinte la Societatea studenţească „România Jună” – Viena. Nu în ultimul rând, a fost evidenţiat faptul că Dimitrie Onciul a fost unul printre puţinii specialişti care au propus o abordare obiectivă, critică, a evenimentelor istorice, bazată pe dovezi.

A urmat discursul părintelui Vasile Nechita, prin care a fost adusă în atenţie contribuţia lui Dimitrie Onciul în „aşezarea” istoriei bisericeşti fundamentate pe argumente realiste, scrierile sale reprezentând o operă de referinţă pentru cercetătorii zilelor noastre. Metoda critică folosită s-a împletit armonios cu faptul că a crescut într-o familie de preot, bunicul din partea mamei fiind la rândul său slujitor al Bisericii lui Hristos.

Despre lupta pentru adevăr şi dreptate a lui Dimitrie Onciul la Cernăuţi a vorbit prof. univ. dr. Ştefan Purici. A fost amintit, între altele, că marele istoric al Bucovinei şi al României a devenit un exemplu pentru succesorii săi. Totodată, un aspect inedit adus în discuţie este numele pe care acesta l-a purtat. În condica de naşteri era ortografiat „Dimitre”, tocmai pentru a-l diferenţia de tatăl său, preotul Dimitrie.

Prof. univ. dr. Gheorghe Onişoru a subliniat că marele istoric comemorat astăzi face parte dintr-o generaţie de învingători, alături de alte personalităţi ale vremii, precum Nicolae Iorga, A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Ioan Bogdan ş.a. În concluzie, domnia sa a afirmat că prin participarea tuturor celor faţă la acest eveniment se aduce un semn de omagiu pentru acest titan, înaintaş al străjenilor.

Conf. univ. dr. Ioan Augustin Guriţă, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a prezentat o scurtă incursiune în biografia marelui istoric, aducând la lumină detalii mai puţin cunoscute despre viaţa, cariera şi opera lui Dimitrie Onciul. Comunicarea a subliniat caracterul profund patriotic şi religios al academicianului, acesta ocupându-se îndeaproape de istoria meleagurilor natale şi a aşezămintelor monahale bucovinene, un eveniment relevant fiind susţinerea discursului principal la Serbarea de la Mănăstirea Putna din anul 1904, la împlinirea a 400 de ani de la trecerea la cele veşnice a Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Consilier superior la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale – Iaşi, dr. Mihai Mârza, a rememorat cele întâmplate în anul 1900, când Dimitrie Onciul a fost numit director al Arhivelor Statului – Bucureşti. De asemenea, a fost punctată contribuţia pe care marele istoric a avut-o în organizarea, sistematizarea şi, mai apoi, păstrarea arhivelor, roadele fiind vizibile şi în zilele noastre.

Prezentarea prof. dr. Daniel Hrenciuc, inspector de specialitate pentru disciplina Istorie, din Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, a adus în atenţie, între altele, activitatea didactică a lui Dimitrie Onciul la Cernăuţi, în anul 1890, şi mai apoi la Universitatea Bucureşti, din 1895, ca profesor de istorie.

Au mai luat cuvântul prof. Cristinel Ionel Puha, director adjunct al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, şi arhid. lect. univ. dr. Vasile Demciuc.

Un moment deosebit al întâlnirii l-a constituit lansarea cărţii „Straja de odinioară – imagini şi poveşti”, semnată de Dorin Pătrăucean, apărută recent la Editura Crimca a Arhiepis-copiei Sucevei şi Rădăuţilor. Tot anul acesta, editura a mai publicat alte două cărţi dedicate evenimentului comemorativ: „Dimitrie Onciul – istoric, profesor, fondator, patriot” şi un volum de „Predici” semnat de tatăl marelui istoric.

La finalul conferinţei din seria „Personalităţi ale istoriei locale”, pr. consilier Constantin Oprea a înmânat distincţii de vrednicie din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a fost oferit prof. univ. dr. Ion Solcanu şi conf. univ. dr. Ioan Augustin Guriţă „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii”.

Apoi a fost înmânată Medalia jubiliară – înscrisă în crucea bimilenară a istoriei şi jertfei poporului român domnului dr. Mihai Mârza „în semn de aleasă recunoştinţă pentru contribuţia semnificativă adusă de-a lungul timpului la păstrarea şi promovarea valorilor spirituale, patrimoniale, educaţionale, filantropice, misionare, edilitare, culturale şi sociale ale Bisericii şi Ţării”.

Evenimentul s-a încheiat cu o vizită la Casa Muzeu din Straja şi cu un moment artistic deosebit susţinut de copiii Şcolii „Dimitrie Onciul”, condusă de prof. Maria Paraschiva Pătrăucean.

Seria manifestărilor comemorative a debutat sâmbătă, 18 martie 2023, la Cernăuţi, cu o slujbă de pomenire la mormântul istoricului Dimitrie Onciul, prilej cu care a fost sfinţit monumentul funerar recent refăcut. A urmat întâlnirea de la Căminul Cultural din Straja, unde a fost evocată personalitatea complexă a acad. Dimitrie Onciul, evidenţiindu-se totodată valoarea lucrărilor sale în ceea ce priveşte întărirea sentimentului de dragoste de patrie şi de neam.

Duminică, 19 martie, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Straja au fost săvârşite Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba Parastasului pentru familia Onciul de către Înaltpreasfinţitul Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale şi Meridionale, şi de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. (fragment)

IRINA URSACHI,

ArhiepiscopiaSucevei.ro

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI