Pe de-a-ndoaselea

România este ţara tuturor posibilităţilor, dar şi a paradoxurilor. Făcând pe naiba-n patru pentru o porţie de ciolan, la conducere ajung politicieni de duzină. Electoratul nu votează ideologii, ci pe candidaţii notorii şi promisiunile lor fanteziste. Una dintre ţintele predilecte sunt pensionarii, masă de manevră pentru toate formaţiunile politice. Un bun exemplu este ultima campanie de mărire a pensiilor, a coaliţiei aflată la guvernare. Majorarea este o măsură social-democrată, dar, pentru a nu pierde capital politic, PNL a raliat la iniţiativa PSD. De pe urma aşa-zisei măriri, pensionarii nu au apucat să se mai bucure. Mirosind câştigul facil, agenţii economici au şi trecut la creşterea preţurilor, demersul alimentând inevitabil inflaţia. Cei mai afectaţi sunt vârstnicii cu pensii mici, puţinii bani suplimentari fiind imediat înghiţiţi de scumpiri. Favorizaţi rămân foştii securişti, miliţieni, militari, activişti comunişti, cărora majorarea le-a băgat sume consistente în conturi. Paradoxal, multe dintre pensii depăşesc salariile de pe piaţa muncii, dezechilibru indus de guvernarea haotică postdecembristă. Astfel, s-a ajuns ca un cuplu de pensionari să aibă un venit superior celui al unei familii cu copii şi cu ambii părinţi salariaţi!!! Un studiu chiar releva că în topul sărăciei nu este categoria pensionarilor, ci aceea a familiilor salariate cu copii. Pensiile mari nu trebuie blamate, însă un asemenea decalaj este împotriva logicii economice. În consecinţă, mulţi salariaţi renunţă la serviciul prost plătit în ţară şi pleacă să muncească peste graniţe. Alţii, dintre cei mai în vârstă, care nu sunt încă pensionaţi pe caz de boală, preferă pensia anticipată. Atât timp cât o vor mai apuca!