Un nou eveniment în cadrul căruia a fost evocat sufletul bucovinean autentic, prin tradiţiile şi datinile moştenite de la străbuni, un periplu prin lada de zestre a huţulilor, în tainele Casei Muzeu Colecţia etnografică Paul Torac din Brodina, a avut loc la 14 martie 2023, în Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Centrul Eparhial a fost gazda unui eveniment cultural deosebit, lansarea albumului „Tezaur huţul” al etnologului Petru Paul Torac.
În Sala Pimen Arhiepiscopul, în prezenţa a numeroase personalităţi din domenii diverse, între care teologie, istorie, literatură şi nu în ultimul rând etnologie, dar şi cu participarea unor oficialităţi ale judeţului Suceava, au fost evocate particularităţile etniei huţulilor, valorile, credinţele şi obiceiurile acestor vrednici locuitori ai Bucovinei, reprezentaţi de această dată de familia Torac din Brodina.
Albumul foto-etnografic „Tezaur huţul” reprezintă oglindirea unei frânturi din osteneala lui Petru Paul Torac, a cărui familie deţine o colecţie impresionantă de obiecte tradiţionale, de la costume populare specifice huţulilor la obiectele care se regăseau acum mai bine de o sută de ani în casele gospodarilor de pe aceste meleaguri. Autorul doreşte să transmită prin acest album frânturi din credinţa, tradiţiile şi meşteşugurile înaintaşilor, moştenire pe care se simte dator să o dăruiască şi generaţiilor de astăzi.
Evenimentul, moderat de pr. dr. Constantin Oprea, consilier al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, a debutat cu prezentarea doamnei Angela Paveliuc Olariu, doctor în etnologie, cea care a semnat Cuvântul înainte.
„Pe lângă meritul pasiunii dovedite prin alcătuirea colecţiei ce cuprinde exponate aparţinând diferitelor compartimente (port popular, obiecte de podoabă, textile de interior, obiecte din lemn şi os, ouă încondeiate) toate provenind din Brodina – Bucovina, satul natal, autorul dovedeşte şi o orientare temeinică în domeniul civilizaţiei tradiţionale materiale şi spirituale a comunităţii amintite, realitate vădită prin textele explicative ce însoţesc imaginile din albumul care ilustrează pe deplin însuşirea unor cunoştinţe de bază referitoare la materia primă, la tehnicile de lucru, la semnificaţia decorului alcătuit din motive ornamentale cu o simbolistică evidenţiată de fiecare dată de către autor ca fiind proprie artei huţulilor, simbolistica ce transmite din generaţie în generaţie un mesaj – ca o adevărată scriere al cărei înţeles autorul îl explică de fiecare dată. Materialul ilustrativ apare ordonat riguros în funcţie de cuprinsul colecţiei, aceasta impunând o expunere aerată a imaginilor foto pentru fiecare capitol. Aşa se explică faptul că portul popular femeiesc şi cel bărbătesc ocupă un spaţiu generos în album, motivat fiind de numărul mare al pieselor ce aparţin costumului tradiţional, de valoarea şi autenticitatea lor începând cu materia primă (in, cânepă, bumbac, pânză ţesută în stative, continuând cu decorul realizat din motive tradiţionale redate stilizat, obţinându-se în final compoziţii de mare frumuseţe.”
Festivitatea de lansare a continuat cu discursul prof. univ dr. Gheorghe Onişor, de la Universitatea „Ştefan cel Mare din Suceava”, în cadrul căruia a fost evidenţiată importanţa huţulilor în istoria Bucovinei. Totodată, a fost anunţată intenţia de a propune acest material, extraordinar de valoros pentru ceea ce înseamnă istoria acestei etnii, pentru Premiul „Dimitrie Cantemir” al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
A urmat cuvântul lect. univ. dr. Călin Horia Bârleanu de la Facultatea de Litere a Universităţii „Ştefan cel Mare din Suceava”. Domnia sa a remarcat faptul că, prin acest album, mărturie a tezaurului din Colecţia etnografică Paul Torac, se transmit o parte dintre valorile şi identitatea comunităţii de huţuli de pe meleagurile noastre.
Apărut la Editura Lidana în anul 2022, albumul foto-etnografic este un proiect editorial realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava şi al Centrului Cultural „Bucovina”, iar imaginile care prezintă obiectele din Colecţia etnografică Paul Torac au fost fotografiate de Ştefan Chichioacă.
Domnul Niculai Barbă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a vorbit despre importanţa valorilor satului românesc şi despre zestrea Bucovinei, amintind că cele 12 etnii ale nordului ţării noastre au trăit mereu în unitate şi armonie. Mai mult, a fost amintit faptul că marele compozitor Ciprian Porumbescu s-a născut în 1853 la Şipotele Sucevei, sat de huţuli, anul acesta fiind declarat la nivel naţional drept „Anul cultural Ciprian Porumbescu”.
Nu în ultimul rând, autorul albumului, Petru Paul Torac, a adresat un cuvânt prin care şi-a arătat recunoştinţa faţă de cei care i-au fost alături în această zi: „Mulţumesc lui Dumnezeu că, iată, v-a adunat aici împreună să ne bucurăm de o frântură din frumuseţea huţulilor, oamenii munţilor, misterioşi şi discreţi, harnici, gospodari şi credincioşi. Pe parcursul anilor am frecventat o şcoală specială la Brodina în inima ţinutului huţul, sau mirificul tărâm dintre păduri, cum îmi place mie să spun, unde am învăţat cum se înmulţesc talanţii şi cum trebuie să înfloreşti în locul în care ai fost sădit. Aici, ani la rând, am strâns obiecte pe care şi-au lăsat amprenta huţulii, punând bazele unei colecţii etnografice alături de familia mea, pentru că da, în spatele unui copil lumină se află un părinte soare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu Care a fost atât de generos să facă din mine un om care dintr-o dată primeşte atâta laudă şi atâta simpatie. Sunt si eu un om care dau mult, mult suflet şi multă inimă şi vă mulţumesc ca aţi venit să descoperiţi frumuseţi ale huţulilor”.
Un moment special a fost oferirea celei mai înalte distincţii a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Ordinul „Crucea Bucovinei”, doamnei Angela Paveliuc Olariu şi autorului albumului lansat, Petru Paul Torac, pentru „remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii”.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de-a dreptul emoţionant, interpretarea renumitei „Balade” a compozitorului de geniu Ciprian Porumbescu de către Sebastian Pitic din Vicovu de Sus.
IRINA URSACHI,
ArhiepiscopiaSucevei.ro
Comentarii