Românii au un mod deosebit, original, de a întâmpina prima zi a primăverii, oferind şi primind mărţişoare, tradiţie veche care încă se mai păstrează, în ciuda valului de sărbători preluate din alte culturi care nu au nicio legătură cu obiceiurile şi spiritualitatea poporului român. Mărţişorul, format din două fire răsucite, de lână sau de mătase, alb şi negru, mai apoi, alb şi roşu, reprezintă, de fapt, unitatea contrariilor, vara – iarna, cald – frig, lumină – întuneric.
Indiferent de vreme şi de vremuri, la noi, luna martie, luna echinocţiului de primăvară şi a noului an agrar, a treia din an, popular numită Mărtişor, debutează ca o explozie de bucurie a unui copil care, după îndelungi aşteptări, şi-a primit jucăria mult visată. În contextul în care sărbătoarea Mărţişorului este prilej de triumf al primăverii, al renaşterii, al bucuriei, preşcolarii din 51 grădiniţe din judeţul Suceava şi 4 din judeţul Botoşani au confecţionat mărţişoare pe care au scris urări, mesaje specifice evenimentului, izvorâte din inocenţa vârstei. Cu toată dragostea şi bucuria, cei 5.764 de preşcolari şi şcolari participanţi din grădiniţele „Gulliver”, „A.B.C.”, „Ţăndărică”, „1-2-3”, „Prichindel”, „Aşchiuţă”, „Albinuţa”, „Pinocchio”, „Maria Montessori”, „Obcini”, „Triki Riki”, „Neghiniţă”, „Norocel”, „Dumbrava minunată”, „Micul Prinţ”, „Colegiul Mihai Eminescu”, GPN. nr. 5, GPN nr. 6, GPN nr. 7, GPN nr. 8, din Suceava, Grădiniţa „Smart Kindergarten” din Şcheia, „Voinicelul”, „Scufiţa Roşie”, „Lizuca”, „Pinocchio”, „Dumbrava minunată”, .„Licurici” din Fălticeni; „Prichindelul”, „Micul Prinţ”, „Albinuţa”, „Sf. Treime”, „Pinocchio”, „Arlechino” din Rădăuţi, „Căsuţa Piticilor” din Gura Humorului, „Căsuţa Poveştilor”, „Alba ca Zăpada”, „Bambi”, „Scufiţa Roşie” din Vatra Dornei, „Isteţel” din Moldoviţa, „Luminiţa” şi a GPN a Şcolii Generale „Petru Muşat” din Siret, Grădiniţa „Rază de soare” din Ipoteşti, GPN Bogdăneşti şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Bogdăneşti, grădiniţele din Argel, Valea Stânei, Sadova, Adâncata, Siminicea, Capu Câmpului, Horodnic de Sus, Udeşti, Gălăneşti, Bălcăuţi şi Negostina, Râşca, GPP Marginea şi grădiniţele nr. 6, 10, „Alba ca Zăpada”, „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Dorohoi au oferit mărţişoarele cetăţenilor din judeţul Suceava şi Botoşani în cadrul campaniei judeţene „Un gând bun de mărţişor”.
Preşcolarii au trăit bucuria de a dărui în comunităţile în care trăiesc şi au transmis un gând bun trecătorilor, reprezentanţilor autorităţilor locale, funcţionarilor din primăriile din localităţile de provenienţă, inclusiv la IPJ Suceava, ISU Suceava, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, personalului băncilor aflate în proximitatea grădiniţelor, cadrelor didactice şi elevilor şcolilor gimnaziale nr. 4 şi 8 Suceava, clienţilor marilor şi micilor magazine etc.
Campania „Un gând bun de mărţişor” s-a aflat la cea de-a VIII-a ediţie, iar prin scopul şi obiectivele acesteia s-a aliniat ţintelor strategice ale grădiniţei, care fac referire la „extinderea parteneriatelor educaţionale locale, judeţene, naţionale şi internaţionale, în vederea perpetuării imaginii grădiniţei în comunitate şi a îmbunătăţirii calităţii managementului instituţional prin transferuri de bune practici şi experienţe noi”.
Campania urmăreşte formarea unor comportamente culturale şi prosociale, menite să ducă la dezvoltarea sentimentelor de apreciere, de respect faţă de tradiţiile româneşti şi faţă de idea de a dărui, de sensibilitate, de empatie a preşcolarilor faţă de adulţi. Dorim să întipărim în mintea preşcolarilor că un gest frumos, un gând bun, aşa cum spune şi numele campaniei, nu necesită decât puţină muncă, bunăvoinţă şi bucuria de a dărui.
Sperăm că cetăţenii care au avut onoarea să primească tradiţionalul mărţişor şi un surâs inocent de copil au reflectat la simbolul tradiţional românesc, ca parte a culturii noastre, care are nevoie de recunoaştere şi respect. Noi, cei 5.764 de preşcolari şi şcolari am pus, alături de mărţişor, şi suflet, şi l-am dăruit cu respect în comunitatea în care ne-am născut, căreia îi aparţinem şi pe care o respectăm.
Dacă i-aţi întâlnit, vă mulţumim pentru modelul pe care l-aţi oferit în a-i învăţa ce înseamnă să primeşti un dar tradiţional românesc şi un gând bun!
George Coşbuc spunea că „scopul purtării mărţişorului este să fii aproape de Soare, purtându-i cu tine chipul cu acelaşi rost, cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere: mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de suflet”. (Coordonatori campanie interjudeţeană: prof. MATEI MARIA, director GPP „Gulliver” Suceava, prof. LIHĂNCEANU MIHAELA, prof. ENACHE MARIA)
Comentarii