Alianţa Franceză din Suceava

Activităţi destinate celebrării limbii franceze şi Francofoniei

Miercuri, 15 martie 2023, ora 18:00, în cadrul După-amiezilor francofone la Suceava, Alianţa Franceză din Suceava organizează mai multe activităţi destinate celebrării limbii franceze şi Francofoniei, în contextul sărbătoririi a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

Prima activitate, „Primăvara Poeţilor” este o manifestare destinată celebrării artei poetice, iniţiată de fostul ministru francez al culturii, Jack Lang, în anul 1999, şi care grupează activităţi diverse, organizate în toată lumea. Începând cu anul 2001, fiecare ediţie are o temă specială, în jurul căreia gravitează creaţiile poetice propuse de participanţi. Speranţa, Râsul, Copilăria, Ardoarea, Frumuseţea, Curajul, Dorinţa, Efemerul au fost doar câteva din subiectele propuse în ediţiile precedente.

Invitata celei de-a doua ediţii a acestei manifestări la Suceava este Jocelyne Renou, preşedinta Asociaţiei franceze „Echanges culturels de Création Littéraire, Artistique, Technique et Scientifique/Schimburi Culturale de Creaţie Literară, Artistică, Tehnică şi Ştiinţifică” (ECCLATS), o asociaţie care organizează diverse activităţi culturale – conferinţe, expoziţii, seri de lectură, concerte etc.

Jocelyne Renou, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică şi a Şcolii Internaţionale de Teatru Jacques Lecoq, participă la acest eveniment de mai bine de 15 ani, în ultimii 8 în calitate de organizator şi reprezentant al Asociaţiei ECCLATS. Anul acesta, tema aleasă este cea a Frontierelor, ocazie cu care invitata acestei săptămâni ne va propune un recital de poezie fără frontiere.

Participanţii la activitate vor avea astfel ocazia să asiste la un recital inedit de poeme de pe toate continentele, un moment special şi sensibil, în care Francofonia va fi onorată cu ajutorul limbajului poetic. Activitatea va avea loc online, pe platforma Google Meet (link de conectare https://meet.google.com/gjd-fsgq-diz).

Poezia, creativitatea şi Francofonia vor fi sărbătorite şi în cadrul activităţii „Printemps francophone”, coordonată de prof. Anamaria Munteanu şi desfăşurată în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Laţcu-Vodă” Siret.

Manifestarea va avea loc în cadrul şcolii şi va reuni 15 elevi din clasele a VI-a şi a VII-a, care vor desfăşura prezentări tematice în limba franceză, un recital de poezie, interpretarea unor melodii specifice „anotimpului renaşterii” precum „Hymne a la vie” şi „Donnez-moi”, punerea în scenă a unei piese de teatru tematice – „Concert de printemps”.

Prin activitatea desfăşurată, doamna profesor Munteanu Anamaria va încuraja exprimarea liberă a elevilor în limba franceză, utilizarea artei în exprimarea emoţiilor, promovarea valorilor Francofoniei.

Tot miercuri va avea loc şi activitatea „Poetes roumains traduits en français”, coordonată de prof. dr. Sveica Loredana şi desfăşurată în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava. Activitatea îşi propune să transfere emoţia liricii româneşti spre cea franceză, păşind cu atenţie pe puntea îngustă între două limbi reprezentând două culturi diferite. Poeţilor români precum George Bacovia, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ana Blandiana şi mai ales poetului Mihai Eminescu li se vor oferi sonorităţi noi, inedite, pe parcursul a trei secvenţe distincte de recitare în limba franceză.

„La Chanson de Prevert” a lui Serge Gainsbourg, muzica clasică interpretată la pian, chitară clasică şi electrică, trompetă vor sublinia sensibilitatea interpretării elevilor de la clasele de filologie ale liceului. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: