Anticipând Ziua comemorării Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, în ajunul Duminicii Ortodoxiei, i-am evocat, la Mitocu Dragomirnei, pe martirii şi mărturisitorii din închisorile comuniste. Ne-a fost începutul la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, la slujba de pomenire.
Apoi, am purces – în Procesiunea „Sfinţi şi icoane. Portrete de martiri” – către Centrul Cultural „Pr. Octavian Burac”, pentru a asculta mărturisirile maestrului Radu Bercea, pictor şi grafician, fost deţinut politic. Ne-a povestit despre „Anii de zarcă” maestrul şi despre cum se vindecă sufletul prin credinţă, prin artă şi iertare.
Emoţiile şi tulburarea noastră au glisat în acelaşi registru, al preţuirii faţă de jertfa mărturisitorilor de Hristos, şi în timpul susţinerii referatului corelat temei noastre, şi cât timp au recitat, ne-au cântat şi ne-au încântat copiii din corul şcolii – „Glasul Făgetului Dragomirean” – şi din corul bisericii – „Sfântul Stelian”. S-a recitat poezie scrisă în anii de temniţă de unii dintre iubitorii de Hristos şi astfel încercaţi. Şi metafora libertăţii prin suferinţă s-a strămutat şi în expoziţia de grafică realizată de copii, „Simboluri şi semne – Lumina din sufletul celor întemniţaţi”.
Şi-ntre tulburătoarele împărtăşiri şi evocări de martiri şi mărturisitori, şi cea a Mitropolitului Bartolomeu-Valeriu Anania, primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Era în închisoare (1959), i se apropia procesul şi i s-a dat dosarul de acuzare să şi-l citească. „O fundamentare” ce avea 1250 de pagini. Pe filele acelea a regăsit Vlădica şi nume de buni prieteni, de cunoscuţi şi camarazi, care erau de fapt acuzatorii săi. Mărturiseşte că atunci a avut o cădere psihică. A simţit că atinge „iadul” acela pe care Dostoievski l-a numit „neputinţa de a mai iubi”. Pragul pe care l-a simţit atunci a fost acela că n-ar mai putea iubi oamenii. A simţit că nu vrea să mai vadă oameni şi a luat chiar hotărârea de a se orbi pe sine. Lucid şi adânc trădat. Şi-a pregătit chiar şi o andrea dintr-un mâner de pieptene, pentru asta. L-a izbăvit de-o astfel de ispitire Milica, sora mai mică, ce se strămutase din lumea a-ceasta încă de pruncă, cea care purtase, la rându-i, suferinţa de a fi nevăzătoare. I s-a arătat în vis şi l-a-ndemnat să nu-şi îngăduie vreodată să le devină povară oamenilor. Atunci şi astfel i-a marcat de nezdruncinat viaţa. Şi a reînvăţat călugărul de-atunci să iubească oamenii.
„E-o rânduială în toate!” spunea. „Şi fiecare om pe care nu l-ai iertat este o povară pe care o porţi cu tine, care te cocoşează. E simplu de tot să te eliberezi de-o astfel de povară. Simplu, simplu de tot! Iertând.” Şi, după aceea, iubind. După măsura lui Hristos.
A fost un timp catarctic. Şi mulţumesc! Şi-s recunoscătoare tare prietenilor mei întru Hristos, cu care am putut împărtăşi o astfel de zi: prof. Daniela Logigan, consilier educativ; prof. de religie Petruţa Marcian; prof. Alina Timofte, director la Şcoala Gimnazială Mitocu Dragomirnei; pr. Ioan Ieremie, parohul bisericii care-i primeşte cu-atâta drag, săptămână de săptămână, în programul „Două mâini de făină. Bine cu ce avem la îndemână!” pe copii; prof. Oana Onesim, membru în Consiliul consultativ pentru religie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
De altfel, doamna prof. Daniela Logigan ne şi mărturiseşte: „Întâlnirea aceasta a însemnat emoţie şi vibraţie, trăire duhovnicească, reamintire, reculegere şi introspecţie, durere a reamintirii, bucurie a speranţei, pe care numai credinţa vie ne-o poate dărui.
Am fost împreună pentru că binele cu bine se plăteşte, iar învăţarea bunătăţii, dărniciei, altruismului, carităţii reprezintă atât un obiectiv al şcolii, cât şi al familiei şi bisericii. Le suntem datori copiilor cu modele de trăire a bucuriei, căci ea e singura nădejde şi mângâiere palpabilă şi entuziastă în descoperirea virtuţilor creştine.
„Fă rai cu ce ai!” este motto-ul pe care îl insuflăm copiilor în cadrul acestui amplu proiect al bucuriei, al dragostei împărtăşite, al facerii de bine. Ne dorim să le fim motiv de trăire frumoasă şi de amintiri cu gustul dulceţurilor, cu aroma colăceilor copţi în prăznicarul bisericii, cu adevărul şi dreptatea pildelor mărturisite, cu pacea şi armonia glasurile cântânde.
Ne dorim să le insuflăm grija şi dragostea pentru aproapele, respectul pentru mâna îmbătrânită, preţuirea cărţilor nepreţuite, binele şi frumosul în inimile lor crude ca o creangă de salcâm îmbietor. Şi ne mai dorim sălăşluirea întru ei a trăirii Lui Hristos Cel Frumos, Bun, Adevărat, Drept, Milostiv, Iertător, Mângâietor, Mântuitor!”
Iar gândul de luat acasă pentru cei mai mulţi dintre noi a fost unul rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic, odinioară, într-o Duminică a Sfinţilor Români: Perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un „Memento mori” al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simbolizat în mod excepţional de Memorialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovnicească, transformându-ne viaţa într-un urcuş spre Înviere.
DANIELA CEREDEEV,
inspector şcolar, coordonator de program
(ArhiepiscopiaSucevei.ro)
Comentarii