Femeile sunt creaturi făcute să fie iubite…

Adezive. Femeia e ca banda adezivă: ori nu se lipeşte deloc…, ori nu se mai dezlipeşte!

Aparenţe. Ion şi Maria făceau cumpărături – de criză – la supermarket. La un moment dat, Măria începe să umple căruciorul numai cu scumpeturi: icre negre, somon, camembert etc. Ion: – Ce ai, Mărie, te-ai tâmpit!? De unde vom găsi noi bani să plătim toate astea!? – Taci, boule! Stai să treacă de noi colega mea de serviciu…, apoi voi pune totul înapoi, cuminte, în raft!

Biblice. – Ce-ai făcut, omul lui Dumnezeu? Soţia ta e aproape desfigurată! Ştii că te paşte o pedeapsă gravă? – Am prins-o în flagrant delict: mă înşela! – Şi de ce trebuia să fii atât de crud? N-o poţi ierta? Şi Hristos a iertat-o pe femeia aceea, păcătoasă! – Da, ştiu şi eu Biblia…, dar aceea nu era soţia lui!

Compliment. Doi amici discută. Zice unul: – M-am certat urât aseară cu soacră-mea. Am vrut să-i fac un bine şi i-am atras atenţia că are ciorapii încreţiţi. – Şi ce s-a întâmplat? – Problema a fost că ea nu avea ciorapi!

Creaturi. „Femeile sunt creaturi menite să fie iubite, nu înţelese.” (Oscar Wilde).

Dan (Deşliu). „Purtai o rochie verde în seara de atunci / Cu luciu stins, ca faţa fântânilor adânci. // Pădurea, mi se pare, avea o melodie / străină pentru mine, necunoscută ţie… // Când surâdeai, surâsul era de amintiri / Aveai mişcări domoale şi degete subţiri / şi-aveam să-ţi spun o mie de mii de întrebări, / cum, poate, numai veşnic, neliniştitei mări. / Acele vorbe toate rămas-au de prisos,/Ca frunza ce-o aşterne octombrie pe jos. / Se auzea cum vine agale către noi / tăcerea – ca o vulpe prin galbenele foi. / Tăceam. Tăceai! Şi luna, bătea prin ramuri lungi, / pe umerii tăi veseli, în seara de atunci.” (Dan Deşliu)

Dorinţă. Tot ce-mi doresc eu este să fiu iubită aşa cum sunt. Măritată!

Egoism. „Ai vrea ca bărbatul pe care l-ai iubit să fi fost altfel. Ăsta-i egoism, nu dragoste. E un semn că dragostea a murit.” (Anais Nin)

Fata (Morgana). Iluzie optică ce sugerează – prin greşită tălmăcire – imaginea unei femei frumoase, pe care, vai ţie, visătorule!, nu o vei putea niciodată… atinge

Femeie. Femeia în „Apropourile” evreului înţelept Cilibi Moise (1812, Focşani – 1870, Bucureşti). De două lucruri este greu a se scăpa omul: de dinţii răi din gură şi de muierea rea din casă. Muierea care iubeşte pe bărbat rar face păcat. Fapta muierească este vina bărbătească. Unele din femei sunt foarte credincioase, însă după moarte. Sunt unele muieri tare vrednice: în lipsa bărbatului fac de toate, până şi prunci. Femeia este mai rea decât ceasornicul, fiindcă… nu poate fi reparată în caz de stricăciune. Domnilor, am auzit că turcii au patru neveste, dar în Evropa sunt neveste cari au patru bărbaţi. Foamea şi boala strică amorul. Muierile când mor cinstite numai curtezanii sunt de vină. Două femei se înveselesc: când una tânără îngroapă pe bărbatul ei bătrân şi când una bătrână se mărită cu un bărbat tânăr.

Gravidă. – Fă, Mărie, cum naiba ai rămas gravidă… cu distanţarea asta, socială!? – Apăi… distanţarea a fost mai mică…, dar socializarea a fost mai apropiată…

Hai odată! „Să ştii că nu-s o fată uşuratică, dar sunt foarte conciliantă.” (Sandrine Kiberlain, în „Apres vous”, 2003)

Hot. Doi sultani fac schimb de impresii, de experienţă. – Auzi, dar tu cum alegi, seara, dintre cele 30 de cadâne ale tale, cu care să te culci? – Eh, e simplu: arunc peste ele o găleată de apă rece şi o aleg pe aceea din care iese mai mult abur!

Indicator. O ţară poate fi judecată, între altele, prin numărul şi calitatea chiloţilor purtaţi de femeile ei.

Ingratitudine. „Facem dragoste, apoi urmează din partea ta o tăcere totală, de şase zile. Ei bine, pentru mine asta se numeşte tortură.” (Marisa Tomei, în „Ce vor femeile”, 2001)

Întreită (dilemă). M-aţi convins: femeia nu este nici inferioară, nici superioară bărbatului. Iar despre egalitate, nici nu poate fi vorba…

Love. „Prinde-mă, noaptea, în braţe / coapselor tale li-e dor, / de faldul zăpezilor albe / foşnite de vânturi, uşor… / vom trece de mână prin inima / septentrionului şi / în părul Berenicei topindu-ne / spre ziuă, abia… ne vom asfinţi.” (Cezar Baltag)

Mască. O femeie: Pentru a merge la cumpărături, toţi spuneau că sunt suficiente o mască şi mănuşi… M-au minţit! Toţi ceilalţi erau îmbrăcaţi!

Ochi. Consumul de morcovi îmbunătăţeşte vederea. Consumul de vin chiar o dublează!

Patologie. A nu iubi femeile este, pentru bărbat, o atitudine. A nu iubi bărbaţii este, pentru femeie, o patologie. (Virginie Despentes)

Preludiu. Ea: Preludiile tale, dragul meu, sunt extrem de plăcute! Dar nu ar trebui să mai fie ceva, după…?

Prostie. Cât ar deveni de perfecte, computerele nu vor putea niciodată înlocui prostia umană.

Raţiune. „Facultate – zice-se – exclusiv umană, greu de definit. Pentru Saint Just, raţiunea este pentru om ceea ce este justiţia pentru cetăţean. După Schopenhauer, ceea ce este berea pentru presiunea băşicii. Pentru Chateaubriand, ceea ce este grosimea pentru un muşchi de porc la grătar. Pentru Shakespeare, ceea ce este Romeo pentru Julieta (şi invers). Pentru Proust, Gide, Wilde, ceea ce este ceapa pentru supă (şi viceversa). În fine, pentru mine raţiunea este ceea ce semnifică mâna surorii mele în chiloţii unui negrotei bine clădit…” (Pierre Dac, umorist francez)

Soluţie. Ce să-i faci soţului ca să nu mai bea, să nu mai fumeze, să nu te mai înşele? Păi… o înmormântare frumoasă.

Şcolară. „Iubito, hai să mâncăm cretă, / Să bem sticluţe cu cerneală, / Să fim din nou elevii leneşi / Din catalogul de la şcoală. // Ne-am face temele pe mâine / Şi hărţile la geografie / Cu sufletele-n munţi şi-n ape / Fără ca nimeni să ne ştie. // Iar la sfârşitul săptămânii, / Neascultaţi, uitând de toate, / Mi-ai arăta… oh, Doamne… sânii / Prin magazii dărăpânate.” (Emil Brumaru, „Cântec naiv”)

Trop tard… O soţie geloasă către soţ: – Cum vezi o „bunăciune”, uiţi că eşti însurat! – Dimpotrivă, atunci îmi amintesc!

Zarathustra. Filosof persan (sec. VI înainte de Hristos) care glăsuit-a: „Femeia trebuie să-şi adore soţul ca pe un zeu. În fiecare dimineaţă ea trebuie să îngenuncheze în faţa lui de 9 ori şi cu braţele încrucişate pe piept, să-l întrebe, smerită: Stăpâne, ce ai dori să fac?”. Bun băiat Zarathustra ăsta!