Potrivit edilului-şef Ion Lungu

Suceava are printre cele mai convenabile preţuri la biletele de călătorie cu autobuzele electrice

> În Iaşi un bilet costă 3 lei pentru 120 de minute, în timp ce în reşedinţa de judeţ tichetul de 3 lei este valabil 100 de minute > În Suceava biletele cu minute neconsumate sunt pasate de la călătorii care coboară din autobuz către persoanele care urcă

În municipiul Suceava, preţul biletelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun este printre cele mai reduse din ţară, susţine primarul Ion Lungu.

„Tot s-a discutat despre preţul mare al biletelor la Primăria Suceava. Însă pot să spun că noi stăm mai bine decât alţii” a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, Ion Lungu, şeful municipalităţii.

Conform unei statistici invocate de primar, în Suceava biletul costă 3 lei pentru 100 de minute, în Cluj-Napoca – 3 lei pentru 30 de minute, în Timişoara – 4 lei pentru 60 de minute, în Braşov – 2,5 lei pentru 50 de minute, în Sibiu – 3 lei pentru 60 de minute, iar în Iaşi – 3 lei pentru 120 de minute.

„Deci Iaşi stă mai bine decât Suceava. Noi avem 3 lei pentru 100 de minute, iar ei au 3 lei la 120 de minute” spune Lungu. Dezamăgit, primarul a remarcat şi o practică în neregulă, aceea de a pasa biletele cu minute neconsumate către călătorii care urcă în autobuz.

„Românul este inventiv. Dacă minutele nu sunt consumate, atunci când se coboară din autobuz, biletul este transmis altcuiva care urcă. Este o realitate, o modalitate prin care nu se mai cumpără bilete” arată Ion Lungu, primarul Sucevei.

Şeful executivului a mai informat că, în cursul săptămânii trecute, a fost semnat contractul pentru „planificarea inteligentă a călătoriilor cu transportul public din municipiul Suceava”, în valoare de 5,29 de milioane de lei, plus TVA. Este vorba despre montarea a încă opt panouri de informare şi a 13 automate de e-ticketing la Sala sporturilor, Conlemn, Cantina IRIC, Depozitul de ouă, Piaţa Burdujeni înspre Plopeni, pasarela Iţcani şi Piaţa Mare.

Totodată, la Grupul Şcolar înspre Obcini, centru înspre Obcini, Spital înspre Obcini, Orizont, Metro, Şcoala Gimnazială nr. 9, Autogara Iţcani, Burdujeni-sat, Şpac şi Aleea Dumbrăvii aflăm că vor fi amplasate automate pentru e-ticketing. „Eu sunt optimist că, până la urmă, o vom scoate la capăt. Sigur, nu este foarte uşor atunci când se vine cu ceva nou. Ne vom regla din mers, până vom găsi un optim între veniturile în creştere cu 25% faţă de anul trecut, şi gradul de satisfacere a cetăţenilor” a punctat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI