Doi tineri din Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc, drogaţi la volan, au fost depistaţi de poliţişti

> Ambii au fost depistaţi pozitiv la metamfetamină

Poliţiştii au acţionat în ultimele zile pe drumurile publice, pentru prevenirea monitorizarea şi fluidizarea traficului rutier în condiţii de iarnă, iar în cadrul acţiunilor au fost utilizate aparatele Druger DrugTest 5000 intrate recent în dotarea lor, fiind efectuate peste 100 de testări pentru identificarea şoferilor care consumă alcool sau substanţe interzise.

Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zonele Câmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, poliţiştii au identificat, în mai puţin de trei ore, doi şoferi care au condus autoturisme fiind testaţi pozitiv la substanţe psihoactive.

Duminică, la ora 0:10, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, aflându-se exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe str. Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc, au oprit în trafic un autoturism, după ce, în prealabil, conducătorul auto a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară a autospecialei de poliţie, în zona de acţiune a indicatorului depăşire interzisă şi încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce separă sensurile de mers.

La volan a fost legitimat un tânăr în vârstă de 21 ani din Câmpulung Moldovenesc. El a fost testat cu etilometrul din dotarea Serviciului Rutier Suceava, iar rezultatul a fost negativ. Apoi a fost testat şi cu aparatul Drager DrugTest 5000 aflat în dotarea Serviciului Rutier Suceava, acesta indicând rezultat pozitiv la metamfetamină.

 Ulterior, şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea determinării prezenţei în organism a substanţelor psihoactive.

 Pentru manevra de depăşire neregulamentară, a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor legale cu 6 puncte amendă în cuantum de 870 lei; iar ca măsură complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 zile, fiindu-i reţinut permisul de conducere. A fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive”.

Tot duminică, la ora 2:50, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe str. Calea Cernăuţi din municipiul Rădăuţi, poliţiştii au observat un autoturism care se deplasa dinspre strada Piaţa Unirii şi care, ulterior, a efectuat viraj dreapta pe DJ 178B, către comuna Satu Mare.

S-a procedat la urmărirea autoturismului cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase, conducătorul auto, conformându-se şi oprind.

La volan a fost identificat un tânăr domiciliat în municipiul Rădăuţi. Întrucât „avea un comportament suspect”, a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, unde a fost testat cu aparatul marca Drager Drugtest 5000, aparatul indicând prezenţa activă în organism a metamfetaminei.

În urma testării, şoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde şi-a dat consimţământul să-i fie recoltate probe biologice.

În cauză urmează cercetări pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: