Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare cod galben de cantităţi importante de precipitaţii şi intensificări ale vântului valabilă până sâmbătă, 21 ianuarie, ora 2.
În Suceava avertizarea este valabilă pentru jumătatea vestică a judeţului.
Astfel, potrivit ANM, în intervalul menţionat, în zona montană şi local în nordul Olteniei se vor acumula cantităţi de precipitaţii în general de 25 – 40 l/mp.
Începând de vineri dimineaţă (20 ianuarie), treptat, vor predomina ninsorile, în cea mai mare parte a zonei montane, şi se va depune strat de zăpadă.
Local şi temporar, vântul va continua să prezinte intensificări în Dobrogea, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăşi 70 – 90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.
Precipitaţii mixte (ploaie, lapoviţă, iar pe arii mai restrânse şi ninsoare) se vor semnala pe parcursul zilei de vineri şi în zonele joase de relief din vest, nord-vest şi centru; intensificări ale vântului vor fi pentru pe-rioade mai scurte de timp şi în restul ţării. (N.B.)
Comentarii