Preasfinţitului Irineu Suceveanul – IN MEMORIAM DIMIDIUM SAECULUM

 Se împlineşte o jumătate de veac de la trecerea din lumea aceasta către cereştile locaşuri a vrednicului de pomenire Episcop Vicar Irineu Suceveanul – unicul fiu al comunei Sadova din ţinutul Câmpulungului de Bucovina, care a ajuns în demnitatea de arhiereu al Bisericii lui Hristos.

Deşi poate este irelevant pentru cititori, îmi exprim amintirea acelei după amiezi de 19 ianuarie 1973, o zi de iarnă autentică, cu zăpadă şi ger, care mi s-a întipărit în memoria vârstei de unsprezece ani şi jumătate, cu detaliile de neşters ale momentului unei veşti triste şi dureroase. Pe când tatăl meu îmi pregătea o pereche de schiuri confecţionate la Fabrica de mobilă unde lucra, îndoindu-le vârful prin fierberea în apă şi fixându-le bucăţile de tablă cu locaş pentru curele cu care să fie legaţi bine bocancii de ele, mama îi spune cu lacrimi în ochi că a murit Preasfinţitul Irineu Crăciunaş de la Mitropolia din Iaşi, fiul lui Toader şi Maria Crăciunaş din centrul satului, bătrânii părinţi pe care îi vedeam în biserică cu chipuri de sfinţi. Ştirea dureroasă şi incredibilă se răspândise cu repeziciune peste tot, oamenii păstrând vie amintirea de la sfinţirea picturii bisericii din Gura Sadovei – eveniment dublat de prezenţa plină de căldură sufletească, de înţelepciune şi bunătate a fiului satului – Episcopul Irineu. În casele multor enoriaşi ai parohiei noastre se aflau înrămate fotografii mari, pentru a imortaliza momentul de la sfinţire, iar părintele paroh Petru Dolgu, de vrednică amintire şi el, întreţinea în popor conştiinţa demnităţii şi onoarei sadovenilor de a avea la Mitropolie un asemenea reprezentant de rang înalt. Toţi se mândreau cu el, nu numai sadovenii, ci şi câmpulungenii, şi cei din împrejurimi, iar cei care îl cunoşteau din anii de liceu îi purtau o admiraţie deosebită, văzându-l ca un model.

La vârsta la care mă aflam, nu înţelegeam încă ce reprezintă un episcop şi de ce este atât de important. Părinţii mi-au explicat că este mai mult decât un preot obişnuit, un slujitor al lui Dumnezeu pus în fruntea celorlalţi preoţi de la parohii şi mănăstiri pentru a conduce Biserica, având un har mai mare şi fiind foarte înţelept. Episcopul Irineu Crăciunaş, deşi încă tânăr, era apreciat ca un adevărat părinte duhovnicesc, ca un „părinte al părinţilor” care purta cu el, în lumea tulburată şi răvăşită, iubirea plină de încredere şi speranţă a Tatălui nostru Cel din ceruri. Prezenţa lui cucernică de peste 7 ani de-a dreapta Mitropolitului Iustin Moisescu – un stâlp al Ortodoxiei româneşti în vremuri de furtună, iar apoi ca vicar al său în slujirea arhierească de numai trei ani şi jumătate (între 1 iunie 1969 şi 19 ianuarie 1973) reprezenta pentru preoţi şi poporul credincios o încurajare şi un suflu nou de speranţă în vremuri mai bune pentru credinţă şi demnitate a neamului nostru. Nu întâmplător se îndreptau mai mulţi tineri sadoveni şi din împrejurimi către şcolile teologice, iar elevii şi profesorii seminarului nemţean care l-au cunoscut îndeaproape pe Preasfinţitul Irineu i-au păstrat cele mai duioase amintiri. Părintele director Mihai Vizitiu, dar şi alţi profesori ne considerau pe noi, cei din zona Câmpulungului, ca pe nişte fii duhovniceşti ai Episcopului Irineu, îndemnându-ne să-i păstrăm bunul nume şi caracterul nobil prin strădania de a ne forma intelectual şi spiritual pentru a sluji Biserica lui Hristos, pe care el a iubit-o atât de mult. Aceasta ne dădea un impuls spre mai multă hărnicie în lucrarea învăţătorească şi în formarea duhovnicească, dar trăiam şi un sentiment de nevinovată mândrie, că proveneam din satul lui natal. Auzeam multe referinţe despre seriozitatea cu care şi-a făcut studiile, găseam multe din articolele şi studiile sale în revistele teologice, iar mulţi dintre cei care l-au cunoscut, scoteau în evidenţă viaţa sa duhovnicească exemplară, fiind un monah autentic, un om al rugăciunii, cu chip blând şi senin, cu bunătate şi iubire milostivă, mereu harnic şi darnic, aşa cum a fost educat de bunii săi părinţi. Toţi cei care l-au cunoscut spun că cel mai bine l-a caracterizat superiorul său întru slujire, Mitropolitul Iustin Moisescu, care în repetate rânduri îl numea “Bunul Irineu”.

Plecarea timpurie a Episcopului Vicar Irineu Suceveanul, lăsând în urmă îndreptăţite întrebări şi nedumeriri din partea celor care îl apreciau şi îl îndrăgeau, nu numai că a produs o rană adâncă în inimile noastre, dar a lăsat un gol Bisericii Ortodoxe româneşti, atât în ce priveşte imaginea unui ierarh blând şi destoinic, cât şi a unui teolog în formare, care urmase cursurile de doctorat în ţară şi în străinătate, publicând un număr important de studii şi articole pe linia Teologiei morale şi a Artei sacre bisericeşti. Recent, am avut fericita ocazie să văd fondul de carte din colecţia personală a Preasfinţitului, aflat la Biblioteca Mitropolitană “Dumitru Stăniloae” din Iaşi, fiind impresionat de numărul mare de volume, peste 500, dintre care foarte multe, în limba franceză, ceea ce dovedeşte formaţia sa intelectuală prestigioasă.

Personal, afecţiunea plină de preţuire şi recunoştinţă pe care o exprim la împlinirea a 50 de ani de la trecerea sa la Domnul este dublată de înrudirea prin alianţă cu Preasfinţitul, prin soţia mea, Maria, nepoată de la verişoara sa, Rodica Crăciunaş.

Pe parcursul celor 50 de ani de absenţă fizică printre noi, Vlădica Irineu a fost mereu prezent în gândurile şi rugăciunile celor care l-au cunoscut, fiind pomenit şi comemorat atât la 6 octombrie – ziua naşterii lui, cât şi la 19 ianuarie – ziua naşterii sale în Împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, la 17 ianuarie 2010, la Biserica „Sf. Nicolae” din Sadova, a avut loc Simpozionul “Episcop Irineu Crăciunaş Suceveanul (1928 – 1973) – personalitate a vieţii strămoşeşti”, la iniţiativa părintelui paroh Simion Mîndrilă, în cadrul căruia au exprimat pioase amintiri părintele Teodor Giosan de la Parohia “Naşterea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc, care l-a cunoscut în timp ce era elev la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, şi primarul Sadovei, Gheorghe Rusu – de pioasă amintire; apoi, la împlinirea a 40 de ani de la plecarea prematură dintre noi, Episcopului Irineu i s-a adus omagiu de recunoştinţă şi preţuire de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Timotei Aioanei, actualul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, prin bogatul articol “Irineu Crăciunaş Suceveanul, episcopul cel bun” publicat în ziarul „Lumina” din 24 ianuarie 2013, iar în anul 2019, prin strădania părintelui Simion Mîndrilă a fost realizat un bust al Preasfinţitului în faţa bisericii din Parohia Sadova II, binecuvântat şi sfinţit de către vrednicul de pomenire IPS Arhiepiscop Pimen, duminică, 8 decembrie.

În preajma momentului comemorativ – In memoriam dimidium saeculum – Episcop Irineu Crăciunaş, părintele Ionuţ Ionescu de la Parohia Sadova I, fiind căsătorit cu nepoata surorii Preasfinţitului Irineu, a iniţiat realizarea unui volum omagial, cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, care să cuprindă mărturii inedite din viaţa Preasfinţitului, prin strădania părinţilor de la Mănăstirea Putna.

GLORIA IN AETERNUM!

Pr. ILIE MACAR

Parohia “Sf. Nicolae”, Câmpulung Moldovenesc

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: