Actriţa Sally Field va primi premiul pentru întreaga carieră la ediţia din 2023 a galei premiilor decernate de Sindicatul Actorilor Americani (Screen Actors Guild – SAG), potrivit revistei de specialitate Variety.
Trofeul SAG pentru întreaga carieră a mai fost acordat de 58 de ori în istoria galei, iar printre laureaţi s-au numărat Betty White, Helen Mirren, Robert De Niro, Rita Moreno şi Lily Tomlin.
„Sally este o actriţă minunată, cu un registru variat şi o abilitate neobişnuită de a întruchipa orice personaj”, a spus Fran Drescher, preşedinta SAG-AFTRA. „Are o carieră îndelungată întrucât este autentică în interpretare şi transmite mereu simpatie şi umanitate – pur şi simplu rezonează. Este parţial motivul pentru care şi-a menţinut numărul mare de admiratori, precum şi cariera incredibil de bogată şi de diversă. Sally este un star impunător, cu o deontologie actoricească – să munceşti în continuare, să fii pe cât de bun poţi”.
Sally Field are o carieră de peste şase decenii. Actriţa are în palmares două Oscaruri pentru „cea mai bună actriţă” – graţie peliculelor „Norma Rae” şi „Places of the Heart” -, un premiu SAG pentru serialul ABC „Brothers and Sisters” şi trei premii Emmy individuale.
Cea de-a 29-a ediţie anuală a galei premiilor decernate de Sindicatul Actorilor Americani va fi transmisă live pe canalul YouTube al Netflix pe 26 februarie de la Fair-mont Century Plaza, Los Angeles.
Comentarii