Dorel Vişan, invitat de marcă la evenimentul dedicat Zilei Culturii Naţionale la Centrul Eparhial Suceava

 Seara zilei de 16 ianuarie 2023 a fost un buchet de emoţii pentru toţi cei prezenţi în Sala Pimen Arhiepiscopul a Centrului Eparhial Suceava. Evenimentul intitulat „Răsări-va pădure sau cetate…” l-a avut ca invitat pe actorul şi poetul Dorel Vişan. Întâlnirea cu domnia sa a adus bucurie pe chipurile celor care l-au ascultat împărtăşind din experienţa sa în ceea ce înseamnă legătura cu Dumnezeu. De asemenea, publicul a fost încă o dată martor talentului cu care l-a înzestrat Cel de Sus, artistul recitând versuri din opera poetului Mihai Eminescu, aflăm dintr-un material postat pe ArhiepiscopiaSucevei.ro. Manifestarea prilejuită de împlinirea a 173 de ani de la naşterea poetului naţional al românilor a fost organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Sectorul Cultural şi Sectorul Media şi Comunicare, şi Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”. Evenimentul a debutat cu conferinţa „Întâlnire de suflet cu Eminescu” susţinută de actorul Dorel Vişan. Artistul a vorbit despre legătura omului cu Tatăl cel Ceresc, evocând scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi ale unor cunoscuţi gânditori ai lumii în care a fost evidenţiată necesitatea menţinerii unei relaţii vii cu Dumnezeu. Totodată, invitatul a adus la lumină şi aspecte mai puţin cunoscute despre viaţa şi opera marelui poet, exprimând faptul că este nevoie ca societatea actuală să conştientizeze valoarea incomensurabilă a moştenirii sale literare. În cadrul evenimentului, pr. dr. Constantin Oprea, consilier eparhial al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial, a oferit domnului Dorel Vişan, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Ordinul „Crucea Bucovinei”, „pentru remarcabila activitate în slujirea Bisericii şi Comunităţii”. Dnei Angela Zarojanu, manager al Teatrului „Matei Vişniec” din Suceava, i-a fost înmânat Ordinul „Sfântul Ierarh Iacob Putneanul”, întrucât a urmat „exemplul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, strălucit dascăl şi întemeietor de şcoli, de numele căruia se leagă tipărirea primul Abecedar românesc şi tipărirea în limba română a cărţilor de cult şi a altor lucrări ziditoare de suflet, neobosit păstor duhovnicesc şi apărător al credinţei, care şi-a asumat ca misiune şi ajutorarea culturală şi spirituală a creştinilor ortodocşi români din interiorul arcului carpatic”. (D.L.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: