Un punct de vedere

Când ridicolul se însoţeşte cu raţiunea

Relativ recent, în coloanele cotidianului „Crai nou” (14 decembrie 2022, pag. 7) a apărut ştirea că Parlamentul României, prin Camera Deputaţilor, a reglementat prin lege definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de operatorii economici, pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurarea fiscalizării bacşişului.

Astfel, bacşişul este definit ca fiind orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5.610 „Restaurante”, 5.630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Potrivit unui amendament, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client a nivelului bacşişului oferit între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.

În acelaşi context, nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică în care clientul să poată înscrie suma oferită ca bacşiş în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Citind un astfel de text-lege, gândul mă duce (şi cred că nu numai pe mine) la epoca fanariotă, perioada tutelei otomane din istoria Moldovei, respectiv a Ţării Româneşti, din anii feudalismului medieval, când impozitul (fiscalizarea) ajunsese a fi pus inclusiv pe fumul emis de sobele de încălzire ale locuinţelor populaţiei (fără a se aduce motivaţii de poluare atmosferică!). O astfel de lege ce nu poate fi calificată, cel puţin în opinia mea, decât o ruşine naţională printre multe altele („de râsul curcilor”) a unui for legislativ ales de popor pentru lucruri cât se poate de serioase, utile şi decisive în organizarea socială şi bunul mers al ţării, privind obiectivul esenţial al oricărei naţiuni: creşterea a ceea ce se înţelege prin „calitatea vieţii”.

Orice om, indiferent de gradul de cultură, poziţie socială ori credinţă religioasă, cred că-şi poate pune o întrebare firească: ce deosebire este între cuvintele (expresiile): şpagă, ciubuc, bacşiş etc.?

Nu mă voi strădui să fac niciun gen de analiză a acestor expresii, dar voi afirma că toate acestea fac parte din ceea ce astăzi denumim corupţie de orice gen şi oriunde aceasta se manifestă.

Prin excelenţă, bacşişul pe care-l primesc „operatorii economici”, se practică nu numai în comerţul cu publicul, privind localurile publice (de stat şi/sau particulare) dar şi în multe alte sectoare prestatoare de servicii: serviciul religios, frizerie-coafură, serviciile din sectorul sănătăţii publice ş.a.

Dacă ar fi să fiscalizăm toate genurile de venituri din cadrul relaţiilor interumane, ar trebui să începem mai întâi cu combaterea corupţiei, şi nu pe căi cosmetice sau artizanale – aşa cum se face astăzi –, ci pe căi cât se poate de dure, ca urmare a unor dovezi imbatabile bazate pe adevăr şi dreptate.

Din momentul în care s-a dovedit şi se dovedeşte în continuare că înşişi cei ce sunt puşi să apere dreptatea şi adevărul în relaţiile interumane, respectiv om – stat ş.a., sunt infectaţi de virusul corupţiei, ce rost mai poate avea un prăpădit de bacşiş al ospătarului de la restaurantul de pe colţ?

Fără îndoială că nu putem ignora rolul nefast al bacşişului, dar nici nu-l putem pune, cred, înaintea veniturilor din lumea deservirii medicale a populaţiei ori a veniturilor de aceeaşi natură din sectorul de ordine publică (poliţie, justiţie etc.) şi chiar din domeniul educaţiei şi învăţământului. Afirmaţiile pe care le fac aici, la nevoie le pot concretiza prin exemple (şi nu luate din presă) acuzatoare dovedite şi, cred, imposibil de contestat.

Adevărul este că în România – şi o spun cu regret – se fură. Se fură şi cu acte în regulă, prin inginerii financiare, începând cu cele mai înalte niveluri. Mi-aduc aminte că, încă din anii tinereţii (1960-1970), ca urmare a unui control de tip CFI (Control financiar intern), a trebuit să plătesc o „imputaţie” pentru acordarea unor premii necuvenite unor colegi care erau deja emigraţi în ţările europene apusene, şeful CFI în cauză mi-a spus, sub formă de întrebare: „Bă, tinere, cunoşti regula celor 7 (şapte) efuri (F)?”. M-am declarat ca neştiutor, astfel încât mi le-a spus el: „Fură frate fără frică, formele să fie făcute”. Triste amintiri dar, din păcate, actuale. Aşadar, pe fondul acestor adevăruri, actuala „Lege a bacşişului” iniţiată, ca proiect, încă din 2019 de ministrul de Finanţe al României de pe atunci (căruia ar trebui să-i adăugăm la numele său şi apelativul „bacşiş”), se dovedeşte nu numai o naivitate cinică, dar mai ales un mod viclean de a arunca vina necazurilor oamenilor în ograda chelnerilor, ospătarilor ori diverşilor vânzători de bunuri gospodăreşti şi a altor prestatori de servicii pentru populaţie. Iar dacă ne aflăm în sectorul veniturilor neimpozabile, pe lângă lucrul „la negru”, ar trebui fiscalizate „bacşişurile” (ciubucurile) din serviciile medicale, din serviciile religioase, din aşa-zisele „donaţii” ce se fac diverselor formaţiuni politice, din „cadourile” de substanţiale valori de diverse genuri etc., etc.

Toate cele arătate converg, în opinia mea, spre concluzia că „Legea bacşişului” este o formă de manifestare a ridicolului în care au ajuns cei cărora le-am acordat încrederea prin a-i vota, pentru a accede în conducerea ţării. Dacă o asemenea lege va ajunge în stadiul de a fi promulgată (promulgată deja – n.red.) de preşedintele statului, în calitate de coleg de breaslă (slujitor al disciplinei de fizică din învăţământul preuniversitar), cu tot respectul cuvenit funcţiei ce o deţine, aş îndrăzni să-i amintesc, întrebându-l dacă, pentru cele nu ştiu câte case care-i aparţin şi care, după propria-i declaraţie publică, au fost ridicate pe banii obţinuţi din meditaţii particulare, veniturile ca atare au fost fiscalizate. Nu mai pun alte întrebări şi nici comentarii nu fac. Le las în seama eventualului cititor…

Aş încheia consideraţiile cu privire la subiectul care priveşte „bacşişul”, imaginându-mi un scenariu practic posibil şi de care ne lovim curent.

Presupunem că ne-am afla cu familia sau singuri într-un local public de tip restaurant, pensiune etc. şi că am servit masa comandată sau meniul zilei. Potrivit legii în discuţie, apare ospătarul cu nota de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii nivelului bacşişului oferit (procentual sau absolut). Este aceasta o cerşetorie, neobrăzare sau un tupeu stupid? Eu, în calitate de client, îi pot pune ospătarului (chelnerului) bacşişul direct în buzunar, fără a mai face uz de formulare, cu rubrici privind opţiunile sau pot să nu-i dau nimic în plus faţă de nota de plată (în care trebuie să am grijă să nu-mi adune şi data zilei în care am fost servit!). Cine-l controlează pe „operator” (în cazul nostru ospătar sau chelner)? Ori poate introducem un control cazon la intrarea şi ieşirea din tură a operatorului respectiv, privind conţinutul buzunarelor? Dar şi în acest caz operatorul, pe parcursul orelor de program, poate strecura bacşişul în buzunarul unui prieten (prietene) venit în calitate de client la locul tranzacţiei comerciale. Şi, atunci, care-i succesul unei astfel de măsuri? Ori poate facem apel la propria răspundere, conştiinţă etc.? Vorbe de adormit copiii!…

Care poate fi eficienţa unei astfel de legi? Ne va spune-o aplicarea ei, dacă va fi promulgată. Îmi permit o predicţie (profeţie), că şi în cazul promulgării, aplicarea acestei legi se va dovedi a fi imposibilă, iar practic ea se va autoabroga, pentru că nu poţi reduce preţul de vânzare al pantofilor, umblând doar la preţul cremei de lustruire a lor! Ni se cere cât de cât raţiune la apăsarea butoanelor cu rol ponderal în viaţa noastră a tuturor.

ROMULS SFICHI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: