Alfabetar de pandemie (şi nu numai)

Apoi masca jos de la toţi şi de la toate!…

Ambiţie. „O astfel de însuşire este ambiţia, definită (de Miron Costin) în stilul specific epocii. În vremea Radului-vodă, un slujitor, ce se credea merituos, aspira la „boierie” şi îi cere domnitorului această favoare: „Că hirea omenească este pururea silitoare în viaţă să fie între cei de frunte”. La alt nivel, aceeaşi aspiraţie, de expansiunea teritorială fiind vorba, e detaliată într-o retorică exclamativă, atingând un apogeu dramatic, exemplificată cu figuri din istoria veche universală, ca să ajungă la istoria trăită de el. Fragmentul este foarte întins, însă începutul e relevant: „O! nesăţioasă e pururea hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă. Pre cât se mai adaugă, pre atât râvneşte. Poftele domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Având mult, cum n-ar avea nimica le pare. Pre cât îi dă Dumnezeu, nu se satură. Având domnie, cinste, ei, atunci, şi mai mari şi mai late ţări poftesc… şi aşa lăcomind la a altuia, sosesc de pierd şi al său…” (Elvira Sorohan, revista „Scriptor”, Iaşi). P.S. O cugetare de maximă actualitate, având în vedere tragicele evenimente din Ucraina…

Bulă. Bulă, ajuns student la fără frecvenţă al Facultăţii „Ştefan Gheorghiu” este întrebat la examenul de sociologie: „Care e condiţia femeii în capitalism şi în societatea socialistă multilateral dezvoltată?”. Bulă răspunde: „În capitalism, «în dreapta bărbatul, în stânga amantul, în faţă averea, în spate plăcerea». În societatea socialistă: «În dreapta bărbatul de-o viaţă, în stânga o coşniţă de piaţă, în spate decretul, în faţă regretul”».

Cântec. „Aparţin comunismului cu tot ce am mai bun, / cu cele mai tinere idei ale mele, / cu dragostea mea cea mai întemeiată, / cu actele mele cele mai fecunde.” (Nina Cassian, „Cântec”, Ed. BPT, 1964)

Concurenţă. Lupta pentru primul loc creează mereu… întârzieri (Andrei Bacalu).

Enescu (George). În toamna anului 1944, câţiva soldaţi sovietici beţi şi agresivi pătrund fără a bate la uşă în locuinţa bucureşteană a marelui compozitor. Acesta protestează vehement, dar unul dintre ruşi scoate pistolul şi îl îndreaptă spre Enescu. Soţia acestuia, prinţesa Maruca (născută Cantacuzino, care – între noi fie vorba – nu se sfiise, „în vremurile bune”, să-i pună mai multe perechi de coarne marelui artist născut la Liveni) se interpune ferm între cei doi „actori”, evitând în ultima clipă producerea unei tragedii. Se spune că acest incident – de fapt intenţia de a repara penibila gafă – este unul din motivele invitării lui Enescu la Moscova în aprilie 1946, dar şi unul din motivele esenţiale ale deciziei lui ulterioare de a se stabili ulterior în Occident.

Evoluţie. La începutul pandemiei, când aveam 20 de cazuri pe zi, rupeam magazinele după hârtie igienică, ulei şi făină. Apoi, la 1.000 de cazuri pe zi, rupeam graniţa la greci. COVID e frate cu românu’!

Făţărnicia (ca mască). De vreme ce tot a devenit, în vremuri pandemice, un accesoriu obligatoriu, ar fi interesant să vedem – după Dan Toma Dulciu, 2020 – simbolistica „măştii”, ca prefăcătorie, infirmitate morală, la Eminescu: „La numai 20 de ani, acesta are curajul să critice curentul literar promovat de Titu Maiorescu, arătând că şcoala de gândire a acestuia este de fapt «o mască ce ascunde foarte rău tendinţa cea adevărată şi ambiţiunea personală» („Albina” O scriere critică, ianuarie 1870). În continuarea acestui articol, tânărul jurnalist exclamă: „Dumnezeul mulţimilor însetate de dreptate a început să adieze cu sufletul său de foc şi prin flamurele noastre. Sus flamura, jos masca! Invectiva «Jos masca», apare din nou, atunci când este luată apărarea lui Aron Pumnul: «Nu râdeţi Domnilor, de Lepturariu, pentru că secatiunea sa de pe alocurea e oglinda Domniei-Voastre proprie; nu râdeţi de nihilismul său, pentru că e al D-V. Şi dacă e vorba pe Masca jos!, apoi masca jos de la toţi şi de la toate, astfel încât fiecare să-şi vadă în fundul puţinătăţii sale». Faptele arbitrare, corupţia, abuzurile sunt devoalate prin procedee de demascare: Când un zelos profesor a voit să aducă la ascultare pe un elev neastâmpărat, pedeapsa a constat într-un transfer la o altă şcoală, considerat de autorităţi drept permutare dar în fapt, spune jurnalistul, o destituire mascată. Or, asemenea fapte înseamnă a slăbi cu totul disciplina în şcoală, a anihila prestigiul şi autoritatea oricărui învăţător” scrie revoltat Eminescu. (Timpul, „La reflecţiunile noastre”, 18 martie 1882). Într-un alt articol din Timpul, Eminescu acuză autorităţile că încearcă „a masca mâncătoriile unui arendaş al statului” din Teleorman (Timpul, „Auzim că dl. D. Populeanu”, 29 mai 1882). Vorbind despre plecarea lui C.A. Rosetti la Paris, redactorul de la Timpul exclamă: „O mască a fost deci totul şi nimic alta”. În sfârşit, analizând bugetul pe anul 1883, Eminescu irupe: „Faţă cu aceste cifre exacte mai lăudaţi-vă ! Masca vi s-a rupt”. În familia de cuvinte având ca etimon cuvântul mască, Eminescu foloseşte de nenumărate ori termeni precum de măscărici, măscări, mascaradă, în sensul peiorativ al cuvântului. În cronicele vechi ale ţării, spune acesta într-un articol, sunt amintiţi măscăricii, care îşi permiteau să spună lui Vodă „Măi vere”, făcând tot felul de giumbuşlucuri sau spunând diverse măscări.

Folclor. „Frunză verde de orez / Ceapa mă-tii de chinez / M-ai băgat în carantină / M-am umflat ca o găină.”

Gură. „Cine îşi stăpâneşte gura, îşi păstrează viaţa.” (Septuaginta)

Herta (Müller). Ştiaţi că volumul de debut al laureatei Nobel – „Niederungen” (Depresiuni), publicat în 1982, la editura bucureşteană Kriterion, a fost premiat întâi în România (de către C.C. al UTC şi de Uniunea Scriitorilor, care i-a acordat Premiul de Debut), iar abia apoi în RFG şi Austria? Ulterior, unele texte incluse în acel volum au fost considerate – în dosarul deschis în 1983 de Securitate, sub numele „Cristina” – drept „pesimiste şi pornografice”. După refuzul Hertei de a colabora, şicanarea ei şi a soţului ei, scriitorul Richard Wagner, a continuat şi după plecarea lor în Occident (1985), prin acţiuni de discreditare a lor prin vechii colaboratori ai Securităţii stabiliţi în Apus, unii din ei vechi prieteni ai cuplului „rebel”. Ultimele referinţe din dosarul de urmărire a „Cristinei” datează din vara anului 1989.

Insomnii. „O plantă ca-re provoacă insomnii unora: laurii altora.” (Tudor Muşatescu)

Kim-il-Jung (Coreea de Nord): „Noi, aici, nu avem nicio problemă cu COVID-ul! (S-ar putea… culmea… chiar să fi avut dreptate, păcătosul, la cât sunt de închise graniţele ţării lui! – n.a.). Toţi coreenii mei sunt sănătoşi… şi lucrează cu drag. COVID-ul este o diversiune ordinară a Occidentului, pentru a-i umili şi acuza pe fraţii mei, chinezi.”

Lume. „Fiecare om îşi creează propria sa lume.” (Lubbock, „Peace”)

Naufragiu. Un marinar român naufragiat de ani de zile pe o insulă pustie vede cu mare încântare într-o zi o navă în depărtare şi o barcă apropiindu-se de ţărm. Nu după mult timp, barca ajunge la ţărm, iar unul din ofiţeri ii înmânează bietului naufragiat un teanc mare de ziare şi-i spune: Căpitanul vrea să citeşti toate ziarele astea, iar apoi să ne anunţi dacă mai vrei să fii salvat…

Patriotică (şi suceveană). Patru directori de fabrici de bere se întâlnesc la un eveniment. Directorul de la Stela Artois îşi comandă o bere Stela Artois, cel de la Tuborg, Tuborg, cel de la Silva – aţi ghicit! – comandă Silva, iar cel de la Bermas Suceava comandă… apă minerală! Unul din ceilalţi trei îl întreabă: – Colega, dar tu de ce ai comandat apă minerală? – Păi… dacă aici nu bea nimeni bere adevărată, tradiţională, maturată clasic… şi (încă?) românească, inclusiv ca siglă, ca etichetă!? P.S. Cred că mi-a „ieşit” această – posibilă – reclamă… O ofer celor de la Bermas, contra unei navete de/cu bere (aduc sticlele înapoi, promit!).

Putinisme. Înşelatul conjugal nu se mai numeşte „infidelitate”, ci „operaţiune sexuală specializată pe teritoriu străin”.

Respiraţie. – Domnule doctor, ieri (deşi am rămas cu sechele pulmonare post-COVID), mi-am ţinut răsuflarea timp de 5 minute. – Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă? – Nu, în dulap!…

Sinceritate. El: – Nu mai vreau să te sărut! Ea: – De ce!? Ai Coronavirus? El: – Nu, dar nu te mai iubesc…

Traumatism. Sunt atât de traumatizat de această situaţie, încât tocmai mi-am completat certificatul pentru a-mi aduce o sticlă din pivniţă.

Valentin (Sf.). Anul ăsta – tare mă tem că şi la anul! – oferă-i iubitei tale, ca dovadă de dragoste, un suc concentrat de citrice! Mă rog, un fresh, cum se zice mai nou… Se spune că vitamina C e salutară, preventiv, în pandemie. Hai, că „te-ai scos” cu 10-12 lei, băiete! 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: