Marele cărturar ILIE E. TOROUŢIU (1888-1953) s-a reîntors acasă, în Solca sa natală

La sfârşitul anului trecut, la 23 noiembrie 2022, s-au împlinit 63 de ani de când a trecut în eternitate ILIE E. TOROUŢIU (1888 – 1953).

Cu acest prilej, la Biblioteca Bucovinei a fost sărbătorit: Omul, filologul, ziaristul, scriitorul, istoricul, sociologul, folcloristul, traducătorul, germanistul, editorul de documente literare, eminescologul, filantropul, înflăcăratul patriot – prin lansarea primei monografii complexe asupra vieţii, operei şi personalităţii sale şi a jurnalului „Pe-aici a fost un bucovinean”…, descoperit şi tipărit de profesoara OLTEA PRELUCĂ, doctor în istorie. Şi-au mai dat concursul MIRCEA A. DIACONU şi MIHAI IACOBESCU. A prezentat şi moderat acţiunea bibliotecara ELENA PINTILEI, doctor în istorie. Evenimentul a fost consemnat de scriitoarea DOINA CERNICA, în articolul „O mare, frumoasă şi sinceră sărbătoare a Bucovinei (vezi „Crai nou” de luni, 28 noiembrie 2022, p. 1-16).

Peste câteva zile, la 15 decembrie 2022, lansarea celor două cărţi s-a repetat – Cărturari bucovineni: ILIE E. TOROUŢIU (1888-1953)” şi „Pe-aici a fost un bucovinean…” (Junimea, Iaşi, 2022 şi 2020), de OLTEA PRELUCĂ – la Solca, la Liceul Tehnologic „Tomşa Vodă”, corpul C, „Sala de festivităţi”. Au participat o largă şi complexă reprezentare a populaţiei din oraşul Solca, elevi, cadre didactice, orăşeni de toate vârstele şi profesiile, aleşi ai urbei, conducători de unităţi economice şi culturale, pensionari.

În numele participanţilor, directorul liceului, ILIE-CRISTIAN GORCEA a salutat şi prefaţat această întâlnire de suflet cu un emoţionant şi captivant moment preliminar: „Colinde de Crăciun” cântate şi prezentate de Ansamblul şcolar din localitate.

Într-o atmosferă intimă, îmbietoare, de însufleţitoare şi călduroasă primire din partea concitadinilor, profesoara OLTEA PRELUCĂ şi-a început, continuat şi desfăşurat „lecţia” în faţa mulţimii atât de imensă şi diversă, a „elevilor”, a ascultătorilor atât de diferiţi şi „pestriţi” în toate sensurile – uniţi doar prin setea şi dragostea de Adevăr –, ca o mărturisire emoţionantă a unei „bunicuţe” tinere către nepoţi, despre un „unchi vestit” al lor, care s-a sfârşit într-o amară şi crâncenă uitare, un mare iubitor şi luminător de oameni, despre care, însă, „dacă vorbeai, la ocnă sfârşeai” – sub lunga ocupaţie rusă.

…Eroul cărţii noastre – Ilie Torouţiu – s-a născut la 17 iunie 1888, la Solca. Era fiul lui Toader şi Ecaterina Torouţiu. S-a născut şi-a trăit asuprit sub habsburgi, într-un mediu cumplit, de sărăcie, neajunsuri, având o gloată de 9 copii şi trecând prin tragice momente – „încât, scrie el mai târziu, dacă le-ai fi cunoscut, nu le-ai fi crezut”. (Jurnal, p.89).

Urmează, între anii 1895-1901, şcoala elementară din Solca. Are la şcoală 4 învăţători, trei străini şi doar unul român – Adrian Cernăuţeanu. Deşi avea rezultate strălucite la carte, tatăl se împotrivea să-l dea mai departe; motiva că taxele-s multe, el e foarte sărac, lipit pământului. Dar mama se-mpotrivea tatălui, vedea că-i deştept, şi-l credea în stare s-ajungă chiar preot.

Un an, în 1901-1902, l-au oprit şi l-au dat copist la Judecătorie, la Solca. Primea ca simbrie 5 coroane pe lună. A strâns într-un an o sumă de 60 de coroane.

Când s-a anunţat, toamna, examen la Gimnaziul din Suceava, s-a dus pe jos. A dormit, într-o şură, pe fân, la un consătean argat la Hotelul Langer. A doua zi, s-a scuturat de pleava din sân, s-a dus la examen şi-a intrat printre primii şi-a devenit elev.

Capitolul „Studii” este pe cât de interesant, pe-atât de actual prin concluzii: la Solca, la Suceava (1902-1910), la Cernăuţi (1911-1914), la Facultatea de Litere şi Filosofie Ilie s-a dovedit un elev, un copil-minune. Prin efort propriu, prin conştiinciozitate, seriozitate, inteligenţă, voinţă, rezultate la învăţătură, prin unele meditaţii acordate colegilor mai slabi, Ilie câştigă bursa de la statul austriac, stipendii şi de la Fondul bisericesc, adună şi ceva parale, încât îşi achită singur taxele şcolare şi îi poate ajuta, din când în când, şi pe părinţi. A lucrat şi ca ucenic la unele tipografii din Suceava. Când a terminat liceul în Suceava, a căpătat şi certificat tipografic în 1910.

Pe lângă note maxime s-a remarcat şi ca având alte preocupări ajutătoare. A intrat, din 1907, în corespondenţă personală cu marele cărturar şi istoric Nicolae Iorga – care conducea şi Liga culturală şi îi trimitea cărţi şi reviste. Mai coresponda cu A.C. Cuza – care-l îndemna să cerceteze arhivele şi să încerce a redacta studii sociologice. Îi mai scria şi criticului literar Mihail Dragomirescu – care-l îndemna cum să scrie literatură el însuşi.

Cum, în 1910 breasla tipografilor din Suceava îi acorda un brevet de meşter culegător şi de meşter maşinist, Ilie Torouţiu când devenea student la Cernăuţi înfiinţa şi avea o tipografie proprie la Solca – înscrisă, cum se cerea, pe numele unui evreu, unde tipărea şi difuza o parte dintre primele sale creaţii.

În anii studenţiei publică primele creaţii literare, istorice, religioase, sociologice, filosofice, folclorice, traduceri din limba greacă şi limba germană – care apar în publicaţiile din Cernăuţi, Cluj, Iaşi, vălenii de Munte, Bucureşti. Deci, în tot spaţiul locuit de români.

La recomandarea profesorului universitar Sextil Puşcariu, pe care-l avea la Limba şi Literatura română, studentul Ilie Torouţiu devine, vreme de patru semestre, între anii 1911-1913, asistent universitar al celebrului romanist german Mathias Friedwagner la Universitatea de la Frankfurt pe Main, în Germania, unde conduce seminariile de limba română. El lucrează, astfel, într-un select mediu academic, între vestiţi specialişti germani, francezi şi italieni, învăţând în acelaşi timp şi continuându-şi studiile începute la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi.

Dar, în vara anului 1914, izbucneşte Primul Război Mondial. Revine în Bucovina.

Îşi susţine în grabă examenele, licenţa – cu o disertaţie strălucită în limba germană îşi ia diploma. N-apucă să-şi publice lucrarea de licenţă şi este încorporat şi repartizat pe frontul din Galiţia.

…Doamne, cui să-şi dea viaţa? Cum să-şi curme idealul? Pentru ce-a învăţat?… Ce să caute în Galiţia poloneză?… Să moară pentru o cauză străină?… E cu putinţă?…

Ilie Torouţiu dezertează de pe frontul austriac. Dacă e vorba de viaţa, de inima, de mintea, de sângele său, acestea nu le poate da decât Patriei sale, România – la care visează de când s-a născut, cu care corespondează, cu marele Iorga, care i-a scris şi trimis cărţi şi reviste în graiul părinţilor… de ce n-ar pleca şi lupta alături de fraţii din Basarabia, Transilvania, Banat, să-i vadă-ntr-o singură familie, cu cei din Vechiul Regat?

Ilie lasă totul… Diploma de la Cernăuţi… fata popii Elvira, a preotului şi tribunului Constantin Morariu din Pătrăuţi…

Şi, împreună cu prietenul Mihai Baciu, cu viitorii cumnaţi, Aurel Morariu şi Vasile Grecu, trece graniţa, în România, în octombrie 1914.

Ajunge la Bucureşti. Aici îl aşteaptă şi-l vor întâmpina şi ajuta: Nicolae Iorga, Al. Constantinescu, A.C. Cuza, Mihail Dragomirescu. Şi-ncă cineva! Nimeni alta decât principesa Ralu Callimachi – din neamul domnului român care-a dat patru domni şi-un mitropolit – iar doamna Ralu, dintr-un spirit de filantropie, i-a promis bani pentru tipografie, spre-a tipări şi dărui cărţi religioase…

…Şi profesoara Oltea Prelucă – care în Jurnalul lui Ilie E. Torouţiu a întocmit un calendar cronologic pe zile şi ani – îşi urmează încă cu emoţie, cu uşoare opriri şi poticniri mărturiile despre viaţa şi faptele eroului ei.

Om cu aleasă cultură şi erudiţie filologică, Ilie E. Torouţiu s-a implicat şi remarcat întro seamă de acţiuni importante în România.

În toamna lui 1914 a fost trimis de Iorga la Vălenii de Munte, unde în tipografia „Neamului Românesc” a organizat cu tipografii de-acolo cursuri de limbă germană şi greacă, pentru ca ei să poată face mai mult decât ştiau.

În 1915 a fost o vreme profesor de germană la Liceul „Sf. Sava” la Bucureşti; a condus o vreme şi redacţiile „Vieţii Româneşti” şi „Universul” şi ajutat de acea Doamnă Ralu Callimachi, Torouţiu îşi deschide în Capitală o tipografie, unde va tipări şi răspândi broşuri religioase şi pline de îndemnuri morale.

Între 1 aprilie – 1 august 1916 tipăreşte „Revista Bucovinei”. Apare o colecţie de 31 de broşuri între care: „Poporaţia şi clasele sociale din Bucovina” cu 12 hărţi, broşura sa, şi cea al cărui autor e Aurel Morariu: „Bucovina” 1774-1914.

Dornic să devină voluntar în armata română, Ilie E. Torouţiu, în toamna lui 1916 şi iunie 1917 e la Şcoala de ofiţeri la Botoşani.

Aici – de foame, de frig, de mizerie – se îmbolnăveşte şi e gata „să dea ortul popii”. Izbucneşte şi o răscoală. E salvat de Iorga şi de Ion Nistor.

În etapa iunie 1917 – martie 1918 e încadrat în Misiunea Militară Britanică în Moldova, lângă graniţa cu Bucovina. Pleacă apoi în aprilie 1918 – iunie 1918 ca profesor în Basarabia, în zona Bălţi – Chişinău la organizarea învăţământului în limba română. Publică articole şi studii socio-economice şi patriotice în revista „Sfatul Ţării”.

Prinţesa Ralu Callimachi – care îl angajase în decembrie 1918 pe avocatul Aurel Morariu să-l ajute să-şi recupereze tipografia devastată de evrei sub ocupaţia străină din capitală – îi acordă din nou mijloace tehnice – hârtie, spre a-şi reface o nouă tipografie în 1918-1919.

În 1919 se stingea în Bucovina tatăl său, Toader Torouţiu. Ilie nu poate participa la înmormântare. Toată corespondenţa sa din 1919 o poartă în chenar negru, în semn de doliu. (Va urma)

MIHAI IACOBESCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI