Deputatul AUR de Suceava Florin Puşcaşu a anunţat un protest la Rădăuţi, „în faţa fabricilor austriece”, unde este transportat lemnul românesc

Deputatul AUR de Suceava Florin Puşcaşu a anunţat, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că urmare a recentelor hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost dovedite nelegalităţile firmelor care acţionează pe piaţa lemnului, Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor planificase proteste duminică, 15 ianuarie 2023, la Sebeş şi la Rădăuţi, „în faţa fabricilor austriece unde este transportat lemnul românesc”.

„Suntem în situaţia unui adevărat asalt asupra pădurilor României şi a maximizării afacerilor ilegale din domeniul lemnului la noi în ţară, deoarece lemnul la negru ajunge la marile companii din această industrie şi în plus în perioada următoare a fost anunţată privatizarea Romsilva” a transmis deputatul AUR de Suceava.

El a precizează în comunicat că trei companii de exploatare a lemnului din România ar prelucra şi lemn tăiat ilegal.

„Acuzaţia deosebit de gravă vine de la o organizaţie de mediu care a urmărit timp de un an şi jumătate transporturile de lemn din păduri la depozite şi la trei companii care îl prelucrează. Potrivit anchetei, lemnul ar avea acte falsificate, fiind tăiat ilegal din parcurile naţionale, unde exploatările sunt interzise şi de unde, în ultimii 10 ani, am pierdut două treimi din pădurile virgine. Cele mai multe transporturi ar fi ajuns la trei mari companii de procesare a lemnului din ţara noastră: Schweighofer, Kronospan şi Egger” adaugă deputatul.

Potrivit acestuia, concluziile raportului făcut de investigatorul american sunt însă dramatice. Jumătate dintre tăierile din România ar fi ilegale. Dacă 2005 aveam 300.000 de hectare de pădure virgină, în urma defrişărilor masive am rămas cu numai 100.000 de hectare.

Deputatul Florin Puşcaşu mai arată că, în urma unui control derulat la firmele din România ale grupului austriac Egger, s-a descoperit că acestea au trecut la cheltuieli deductibile contracte de zeci de milioane de lei semnate cu firme-mamă şi firme-soră pentru utilizarea mărcilor Egger şi achiziţia de mărfuri intragroup.

„Inspectorii de la ANAF nu au identificat cum a prestat efectiv societatea-mamă din Austria serviciile pe care le-a încasat şi au pus la plată Egger România, stabilind impozit şi TVA suplimentar de 7,7 milioane de lei. Egger a contestat rezultatele controlului la Curtea de Apel Suceava, dar a pierdut procesul. Compania din Austria a facturat firmelor din grup care activau în România 3% din cifra de afaceri în baza unui «contract şi taxă de licenţă». Sucursala a plătit şi, apoi, a înregistrat aceste cheltuieli drept deductibile, adică neimpozabile” arată acesta.

El spune că trebuie neapărat să fie tras un puternic semnal de alarmă cu privire la un proiect de lege susţinut de către Guvernul României, promovat pe repede înainte în doar 5 zile de la momentul la care a fost postat pe site-ul secretariatului general al Guvernului şi adoptat de către Guvern în data de 19 decembrie prin care se propune, practic, o reorganizare masivă a tuturor regiilor autonome ale statului român, dintre care şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.

„Activităţile economice vor fi transformate în societăţi pe acţiuni, în societăţi pe răspundere limitată, iar Statul Român la un moment dat va vinde aceste acţiuni şi practic vom ajunge la situaţii în care pădurile ţării vor fi administrate, exploatate de către societăţi comerciale, de către SRL-uri şi vor fi cel mai probabil înstrăinate către grupuri de interese care îşi vor permite să cumpere pachete majoritare la aceste societăţi” a transmis Silviu Geană, preşedintele Sindicatelor Silva.

„În urma indiciilor furnizate de mass-media, societatea civilă şi activiştii de mediu dar şi în urma dovedirii unor proceduri nelegale ale societăţilor care activează pe piaţa afacerilor cu lemn, AUR solicită organelor abilitate de lege să facă lumină în afacerile nelegale cu lemn şi să demareze controale specifice care sunt prevăzute de lege, după cum urmează: «asigurarea controlului respectării legislaţiei specifice silviculturii şi vânătorii; organizează acţiuni de inspecţie şi control în fondul forestier naţional, indiferent de deţinător, precum şi în fondurile cinegetice şi la acţiunile de vânătoare; urmăreşte şi controlează trasabilitatea materialelor lemnoase; utilizează sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL; îndeplineşte atribuţiile legale, pe linia licenţelor FLEGT; monitorizează şi controlează îndeplinirea cerinţelor europene pentru prevenirea incendiilor în păduri şi pentru respectarea legislaţiei referitoare la materialele forestiere de reproducere» aşa cum rezultă din HG.743/2015” a arătat deputatul Florin Puşcaşu. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: