Nu (se) merită?…

…În câte un ceas de relaş, când oarecine mă găseşte la telefon şi mă-n-treabă unde-s, ce fac, se-n-tâmplă să-i zic: în grădină. În care grădină (poate ştiind persoana respectivă că n-am aşa ceva)? În cea publică!… Iată că s-a întâmplat, inclusiv de nevoie, să prind drag de un parc sucevean dintre cele cumva mai ocolite de atenţia administraţiei. De parc, dar şi de mulţi dintre sucevenii care-şi petrec acolo ore din viaţă. Nu de toţi! Astfel că m-am numărat şi eu printre cei care au solicitat ca, până la o eventuală autentică reabilitare a locului, măcar să fie ţinut curăţel, măcar să fie înlocuite globurile sparte ori lipsă ale lampadarelor. Şi uite că anul trecut s-au pus toate, globuri  şi becuri, era, din privinţa asta, normal, frumos, şi ziua, şi seara. Dar a început ca şi dintre cele noi să fie sparte, să dispară. Iar de câteva ori, involuntar, mi-a crăpat obrazul de ruşine la reproşurile salubriştilor care(-mi) indicau mizeria din preajma băncilor ori faptul că în coşurile de gunoi erau tot felul de chestii care sau n-ar fi trebuit să se găsească acolo ori trădau obiceiurile consumatorilor din preajmă. De curând, la rece, am revenit prin parc şi am găsit că vreo jumătate dintre globurile/becurile lampadarelor erau sparte/dispărute, că în fântâna părăsită zăceau aruncate un astfel de glob şi dale din paviment… Şi m-am întrebat (iar) – însă refuzându-mi un răspuns pripit – dacă (se) merită, cine merită şi cine nu. Căci într-o poveste nu de tot imaginară, nu-s vrednici unii să clădească, să amenajeze, să repare… pe cât sunt în stare să distrugă alţii!