La 4 ianuarie 2023 s-au împlinit 123 de ani de când în grup de intelectuali suceveni înfiinţau Societatea „Muzeul”, cu scopul de a păstra şi valorifica pentru public vestigiile istorice ale oraşului.
„Practic, 4 ianuarie 1900 poate fi considerată data la care începe istoria înfiinţării muzeul sucevean” a transmis Niculai Barbă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
„Este un prilej de a prezenta o serie de date care confirmă interesul crescut, an de an, al vizitatorilor din toată ţara şi de peste hotare. Astfel, în anul 2022 s-au înregistrat peste 400.000 de vizitatori, cu 35% peste anul 2021. Numărul celor care ne-au trecut pragul pentru a vizita obiectivele Muzeului Naţional al Bucovinei este în 2022, cu peste 23.000 mai mare faţă de anul 2019, considerat an de referinţă, anterior pandemiei. Consiliul Judeţean Suceava a realizat investiţii în reabilitarea şi modernizarea obiectivelor Muzeului Naţional al Bucovinei (Cetatea de Scaun a Sucevei şi Muzeul de Istorie fiind două exemple edificatoare în acest sens) şi a susţinut financiar organizarea de evenimente de referinţă la nivel naţional şi internaţional care au atras un număr mare de turişti, luna august, când are loc şi Festivalul de Artă Medievală «Ştefan cel Mare”, fiind cea mai atractivă” a declarat Niculai Barbă. (D.L.)

























Comentarii