Alfabetar de pandemie (şi nu numai)

„Veacul nostru ni-l umplură saltimbancii şi irozii”(?!)

Apocalipsa? „Susan Sontag scrie: «Apocalipsa este acum un serial pe termen lung: nu mai este Apocalipsa Acum, ci Apocalipsa de acum încolo. Apocalipsa a devenit un eveniment care se întâmplă şi… nu se întâmplă». Ideea este că nu poţi controla ce ţi se întâmplă, ci poţi controla cum te raportezi tu la asta. Or, aşa cum spunea Jean-Paul Sartre, «Libertatea este ceea ce faci cu ceea ce ţi s-a făcut». Printre altele, ceea ce ni s-a făcut pare să ne fi făcut mult mai temători. Ce vom face cu teama noastră? (…) Aşa cum scrie Donna Haraway: «Viaţa este o fereastră către vulnerabilitate»”. (Eula Biss, „Despre imunitate. O investigaţie culturală”)

Arbitru. Un arbitru de fotbal – aflat în carantină în dormitor – şi-a eliminat soţia din pat pentru… simulare!

Boală (inevitabilă!?). Abia după anul 1830 au loc, la noi, primele încercări ştiinţifice pentru combaterea bolilor. Mai întâi s-a pus accent pe igienă, apoi pe vaccinare. De epidemie nu a scăpat nici familia regală a României. Principesa Maria, fiica regelui Carol I, a murit din cauza scarlatinei, la vârsta de 4 ani. De asemenea, însuşi Regele Ferdinand a fost la un pas de moarte din cauza febrei tifoide, în 1897. Aceeaşi boală avea să ducă la moartea unuia dintre copiii săi.

Ciume (şi… ciumaţi). „A fost în multe rânduri ciumă în ţară, dar analele nu pomenesc de o boală mai grozavă decât «Ciuma lui Caragea»”, descria istoricul George Potra cumplita epidemie din anii 1812-1813. S-a numit astfel pentru că a izbucnit în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea, care avea să deţină tronul timp de 6 ani, până în 1818. «Ciuma lui Caragea» a omorât jumătate din populaţia Bucureştiului. «În timpul Ciumei lui Caragea au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă, iar violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort», scria academicianul Ion Ghica. Vodă Caragea şi boierii săi au fugit din calea epidemiei încă de la izbucnire, în 13 decembrie 1812, dar bucureştenilor de rând li s-a permis să părăsească oraşul abia la 1 august 1813, consemnează istoricii. După mai bine de două veacuri, noi ne putem considera norocoşi. Vodă Iohannis şi boierii săi nu au fugit de tot din Bucureşti (o fac doar în weekend, de vineri la prânz până luni tot spre prânz), iar populaţiei i se permite să părăsească oraşul oricând, fără oprelişti. Doar despre Vodă Iohannis se poate spune că stă mai puţin prin Capitală, căci îndatoririle sale de preşedinte de republică îi poartă paşii deseori prin cele străinătăţuri: ba pe la Bruxelles, ba pe la Malmö sau prin alte burguri occidentale. Pe acolo s-a cam terminat cu pandemia, pentru că oamenii au fost serioşi şi s-au vaccinat în proporţie de peste 80%. Noi, urmaşii lui Vodă Caragea, abia am trecut de 30%. Sigur că avem şi noi de cine râde, pentru că bulgarii sunt la 25%! Dar în tot restul Europei, vaccinarea a fost o treabă serioasă, trecând de mult de 50%. Portughezii, latini de-ai noştri, şi-au imunizat toată populaţia.” (Grigore Cartianu, într-un text… de epocă)

Diferenţe. „Între străini, e bine să învăţaţi respectarea diferenţei. Nu vă enervaţi că semenul e diferit de voi. Dacă nu puteţi iubi diferenţele culturale, chiar gestuale, măcar toleraţi-le! De pildă, respectaţi acea «distanţă optimă», raza minimă a persoanei cu care intri în relaţie. Respectaţi «capsula spaţială» specifică fiecărui popor! La orientali, această «capsulă» de intimitate are o rază de 1,2 metri. La mexicani, ea e de doar 0,5 metri… te poţi apropia fizic foarte mult de ei… le chiar place asta!” (Vasile Andru)

Economist. Atunci când doi economişti au păreri contrarii într-o problemă, nu e obligatoriu nici ca unul dintre ei să se înşele, nici să aibă automat dreptate!

Fard. Un scriitor antic scria: nu-mi place femeia care e cu zece ani mai bătrână decât obrazul ei.

Genii. Einstein, Newton şi Pascal se joacă v-aţi ascunselea şi este rândul lui Einstein să numere. Se propteşte omul de ştiinţă de un copac şi începe să numere până la zece. Pascal fuge şi se ascunde mai departe, dar Newton rămâne pe loc, desenează pe asfalt cu cretă un pătrat cu latura de un metru şi se aşază în mijlocul lui, cu faţa la Einstein. Acesta termină de numărat, se întoarce, îl vede pe Newton şi strigă: te-am văzut! Newton răspunde: nu, ai văzut un newton pe un metru pătrat, deci l-ai văzut pe Pascal.

Hithcock (Alfred). „Chiar nu e mare lucru să câştigi ori să impresionezi. Trebuie doar să fii dăruit cu un ochi ager, o minte ascuţită şi puterea de a nu-ţi păsa de nimic.”

Inflaţie. Demult căutam o definiţie a inflaţiei pe care s-o pot pricepe şi eu… Am găsit-o: inflaţie e atunci când eşti nevoit – fără ca nimeni să te întrebe, să te consulte – să-ţi plăteşti facturile de anul viitor cu câştigurile tale de anul trecut!

Infern. Lecturi de pandemie: ar trebui să recitim „Huis-Clos” (Cu uşile închise) de Jean-Paul Sartre, unde autorul indică faptul că „Iadul sunt ceilalţi”.

Lenin. În Uniunea Sovietică, se anunţă un concurs de picturi realist-socialiste pe subiectul „Lenin în Polonia”. Printre alţii, vine unul care prezintă o pictură neprevăzută: într-o poiană, un bărbat şi o femeie, goi, pe o pătură, cu ceva haleală lângă ei. Membrii juriului, zăpăciţi, întreabă: – Ce legătură are?… – Cum, zice pictorul, nu vedeţi? Femeia este soţia lui Lenin şi bărbatul este şoferul lui Lenin. – Şi Lenin unde-i? – Lenin?! În Polonia.

Mascaţi. „În folclorul românesc există un obicei de Crăciun, uneori până la Bobotează, când cete de persoane mascate – «irozi» –, purtând coroane de lemn acoperit cu hârtie colorată, oferă pe stradă ori în curţile sătenilor reprezentaţii teatrale, un fel de drame populare, prin care fac aluzie la biblicul personaj Irod, regele Iudeei. Irod este simbolul lui Irod cel Mare, care a poruncit uciderea pruncilor, pentru a-l omorî astfel pe Iisus Hristos, fie simbolul lui Irod Antipa, fiul celui precedent, contemporan cu Iisus Hristos, ce-l trimise la pierzanie pe St. Ioan Botezătorul, făcând pe placul soţiei sale Irodiada. Irozii, personaje mascate, sunt în viziunea lui Eminescu oameni neserioşi, paiaţe, saltimbanci, clovni, oameni neserioşi: «veacul nostru ni-l umplură saltimbanci- şi irozi-», spune poetul. Irozii sunt de asemenea prezenţi în cunoscutele drame cu substrat religios, purtând numele Vicleim, spectacol de Crăciun sau Anul Nou (Vitleim, pronunţia populară a anticului Betleem, oraşul în care s-au născut David şi Iisus), de unde expresia peiorativă atribuită unui spectacol ridicol.” (Dan Toma Dulciu, 2020)

Milka. Abia după ce am ieşit din carantină şi m-am urcat pe cântar… mi-am dat seama că vaca aia de pe ambalaj era o avertizare, nu o reclamă!

Pavlov. Pavlov stă într-un bar, când deodată îi sună telefonul. Pavlov oftează şi spune: „O, nu, iar am uitat să hrănesc câinii!”.

Romantism. Romantic incurabil, un vasluian şi-a uimit soţia, pe nume Lenuţa, azi, de ziua ei… Nu a bătut-o!

România. „Revoluţia i-a fost furată, lustraţia nu s-a făcut în niciun fel, iar corupţia este enormă, după standardele occidentale. În România, în 1989 a reuşit perfect planul de a se debarasa de vechii zbiri comunişti, de a-i înlocui cu alţii «cu faţă umană» şi în felul acesta să salveze sistemul. România este singura ţară în care planul sovietic, croit de KGB, a reuşit. Doar că în alte părţi acest plan nu a reuşit, deoarece KGB nu a ţinut cont de ce vrea poporul. Or, poporul din Cehoslovacia, Polonia sau Ungaria nu a ţinut cont de ce voiau conducătorii şi au dejucat acest plan” spune scriitorul şi istoricul francez Thierry Wolton, într-un interviu acordat Spotmedia.ro. Wolton, tradus în limba română la Humanitas, e preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece şi de influenţa sovietică în Occident. A scris, printre altele, Rouge-brun: Le Mal du siecle (1999; trad. rom. Roşu-brun: Răul secolului), Le KGB au pouvoir: Le systeme Poutine, (2008; trad. rom. KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas), Une histoire mondiale du communisme, vol. 1–3 (2015–2017; trad. rom. O istorie mondială a comunismului, Humanitas, vol. 1, 2018, vol. 2, 2019), Le négationnisme de gauche, (2019, trad. rom. Negaţionismul de stânga, Humanitas 2019).

Urare. Dragii mei cititori din „Crai nou”, vă doresc din tot sufletul un Nou An, 2023, cu sănătate, cu izbânzi, fără griji! La mulţi ani buni! (Autorul)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: