Fântâna Albă

În 2022 a apărut a doua ediţie, revizuită şi adăugită, a unei cărţi foarte necesare nu doar românismului, cum uşor şi uşuratic s-ar putea crede, şi de interes nu doar pentru români: Fântâna Albă. Golgota neamului. Volumul a fost îngrijit de Alexandrina Cernov, Membru de onoare al Academiei Române, căreia Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, în numele editorului şi al editurii – Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta” a Mănăstirii Putna şi Editura „Nicodim Caligraful” a Mănăstirii Putna – îi mulţumeşte pentru că s-a ostenit şi a selectat mărturiile şi, însuşi iniţiator, susţinător şi făptuitor de lucruri de cunoaştere adevărată prin care Putna se întrece, fără emfază, cu instituţiile academică, exprimă nădejdea că se vor adăuga în viitor şi alte cercetări, alături de aceasta, în colecţia Destin bucovinean.

Cei interesaţi în materie – din păcate, nu câţi s-ar cuveni şi mai cu seamă, nu încurajaţi şi sprijiniţi prin politici statale, din nou cum s-ar cuveni (şi nu e deloc cazul să se argumenteze afirmaţia!) – ştiu că există deja, la această dată, chiar o mică bibliotecă a problematicii. Vremurile de după 1990, fără să o favorizeze propriu-zis, au făcut-o totuşi posibilă. Prin urmare, o bibliotecă a calvarului românesc din Bucovina de la începutul anilor ’40 născută în atare condiţii şi având însuşiri în consecinţă: nu lipsesc tentativele şi chiar reuşitele cercetării autentice, dar predominante sunt o notă emoţională puternică, un discurs preeminent gazetăresc în care se valorifică amintiri vechi şi mai noi, păreri, judecăţi, exprimări şi mai rar şi nesistematic documente, o cercetare marcată specific de amestecul de amatorism pasionat şi de absenţă a datelor sau numai a accesului real la date oficiale. Ceea ce nu e rău, dimpotrivă, dar nu e destul.

Există explicaţii pentru situaţie. Pe de o parte, fapte din afara omenescului, grave şi cu o mare forţă de impact emoţional ies brusc la vedere şi fac vâlvă după jumătate de secol de ţinere strictă sub cheie – şi nu doar ocazionează, dar şi pretind multă şi intensă trăire. Îşi au aici rostul lor, amplificând efectele de receptare de atare factură (şi prin aportul unui de neignorat jurnalism comercial), cunoştinţele publice despre lagărele naziste şi despre Katynul sovieto-polonez, precum şi năvala populară liberă, de asemeni cu suport preeminent de afect, în taineţele numeroase şi misterioase ale comunismului, al căror conţinut ascuns vreme îndelungată e dat în vileag demascator. E o revanşă consumată sufleteşte şi care, natural, lasă loc puţin evaluărilor detaşate. Etapa s-ar fi cerut încheiată, însă pe de altă parte, interese şi instanţe felurite din conglomeratele democraţii ezitante care s-au născut pe tărâmul lagărului socialist defunct îşi autorizează ici şi colo funcţionarii să ţină cu dinţii – motivat sau nemotivat, inerţial, probabil că frecvent şi din rea şi dăunătoare înţelegere a lucrurilor, dar cu siguranţă că şi cu planuri pentru viitor – la cauze, principii şi raţiuni care ar fi făcut mult mai mult bine mărturisite şi astfel dezavuate, ca la spovedanie. Inclusiv în România vor fi fost unii care au socotit că ar fi de interes major să rămână nescoase la lumină unele elemente de comportament statal din epocă, iar în ce priveşte tânărul şi neexperimentatul stat ucrainean, mereu gata să sufle şi în iaurt şi greşind astfel exact acolo unde n-ar fi fost cazul să greşească, nici nu mai încape discuţie. Asta dincolo de faptul că Bucovina, în general, nu preocupă real şi nu e înţeleasă – nu doar astăzi şi nu doar la Bucureşti. Or, toate acestea întârzie intrarea deplină în faza cercetării sine ira et studio. Şi nu-i de bun augur.

Ceea ce cunoscătorii numesc repede Fântâna Albă şi metaforizează prin Katynul românesc (mai ales pentru sonoritatea masacrului din pădurea Katyn) rămâne în continuare – după trei decenii de …libertate – o aproximare şi în destulă măsură, o poveste menită să cutremure emoţional. Doar atât însă. Nu un tratament, cum ar fi trebuit să fie, care să ducă la cunoaştere, la asumare, la delimitarea şi la extirparea, în cele din umă, a celulei cu risc de evoluţie canceroasă care a provocat răul şi riscă oricând să-l regenereze. Suntem astfel şi rămânem aici în deplinătatea magiei: povestim apotropaic în vreme ce în lume toate sunt smart, inclusiv ştiinţa, politica, armele şi războiul.

Fântâna Albă nu este un fapt, o întâmplare, ci o componentă – poate că într-adevăr cea mai pregnantă – a unui fenomen real, cumplit, absolut inuman. Nici vorbă izolat în istorie sau geografic, dar adevărat că mai frecvent la întâlnirea cu unii decât cu alţii. Genocid sau nu, nici nu contează cuvintele. Nici atunci când ele sunt concepte, desemnând fapte clasificabile juridic, de vreme ce omenirea nu devine aptă – sau interesată – să instaureze şi să impună respectarea unei justiţii mondiale, precum e interesată şi reuşeşte să o facă în ce priveşte gestionarea puterii. Să ne întrebăm ce înseamnă asta? Înseamnă cu precizie că cei care conduc omenirea sunt mai preocupaţi de putere decât de omul însuşi.

În cazul de faţă, o autoritate statală se extinde peste un teritoriu străin – fără confruntare armată, prin convenţie – şi se impune în acest teritoriu prin suprimarea fizică a locuitorilor consideraţi indezirabili ori care nu se pot concilia cu regimul ocupantului şi aleg soluţia vieţuirii între şi cu ai lor de neam. Mai mult, sunt relative, arbitrare, discreţionare criteriile după care indezitrabilii devin duşmani şi pedeapsa se distribuie nu oricum, ci prin masacre, execuţii colective mascate, cu sau fără judecată, deportări şi detenţii cărora omeneşte nu li se poate supravieţui, în urma unor manifestări de nesupunere adesea provocate şi chiar organizate cu cinism şi vizându-se astfel modificarea într-un sens preconizat a compoziţiei etnice şi sociale, dar şi culturale a populaţiei regiunii. Asta s-a întâmplat în nordul Bucovinei sub ocupaţia sovietică din 1940-1941, la capătul căreia, tind să acrediteze evaluările, între o pătrime şi o cincime din populaţia românească a teritoriului (40 000 – 50 000 de oameni) a fost exterminată sau deportată – în mare măsură cu acelaşi efect şi, oricum, împuţinându-i sever pe românii din Bucovina devenită sovietică. Şi să reţinem: într-un proces de înstrăinare şi împuţinare în propria curte început cu peste un secol şi jumătate în urmă.

Sigur, Fântâna Albă a fost o mare dramă – dar asta numai dacă dramele de acest fel pot fi într-adevăr mai mari şi mai mici. Masacre pe o graniţă artificială, dar păzită cu mitraliera şi care a împărţit pe neaşteptate familii, ogoare, comunităţi au fost multe de la Storojineţ până în satele Herţei între vara lui 1940 şi vara lui 1941. Ba poate că şi mai mari şi mai multe, dar neştiute, îngropate odată cu elementele social-periculoase, cu duşmanii puterii sovietice, s-au petrecut în lagărele Siberiei, ale Kazahstanului de Nord si ale Republicii Sovietice Autonome Komi. Asta în timp ce rămaşilor acasă le vorbea Vasile Luca – deputat sovietic şi care le transmitea vorbe de îmbărbătare din partea Comitetului Comunist Bolşevic al Ucrainei şi al conducătorului acestuaia, tovarăşului Nikita Hruşciov, şi le aducea la cunoştinţă, spre liniştire, că, de altfel, România nici nu mai exista.

Prin anii ’80, un element antisovietic norocos al vremii în discuţie – trădător al patriei sovietice, deoarece satisfăcându-şi anterior serviciul militar în armata română, nu revenise, după 28 iunie 1940, în localitatea de origine – mi-a spus că a fugit de acasă de dracu şi a dat în România peste mămucă-sa…

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: