Lipsa de cultură este un handicap?

Se pare că astăzi există pentru mulţi din noi o dorinţă arzândă să iasă în evidenţă pe orice căi. Şi cum lecturile clasicilor nu mai sunt o prioritate pe agenda zilei, n-avem de unde să ştim cum se termină romanul „Roşu şi negru” de Stendhal sau poate nici nu ne interesează povestea alegorică de la sfârşit şi nici în ce declin şi-a băgat destinul personajul său, pentru greşeala să acceadă în carieră pe căi oportuniste. Să nu mai avem curiozităţi intelectuale când eroii cărţii ne aşteaptă în bibliotecile goale să-i citim, să excludem sau măcar să diminuăm greşelile noastre, învăţând din greşelile lor?

Regresul unei societăţi este legat de şcoală, de cultura învăţării la momentul potrivit, de atitudinea intelectualilor la ce nivel alpin menţin instruirea şi cât de mult le pasă şi se implică în renaşterea spirituală a şcolii. Ritmul accelerat al noilor tehnologii, fiind într-un asalt covârşitor (pentru mine el este într-un asalt devastator) se răsfrânge asupra noastră, cu precădere asupra şcolii, înlăturând metodele clasice. Nu putem stagna, este adevărat, nimeni nu doreşte o întârziere a vieţii, uităm însă că un om evoluat, conectat la provocările extraordinare ale tehnicii, nu trebuie să evacueze în totalitate trecutul. Deviceurile îşi propun să înlăture efortul intelectual cerebral, iar noi ne bucurăm că omul viitorului va fi conectat la inteligenţa artificială fără să ne dăm seama de un eventual pericol.

Mânaţi de viteza timpului, ahtiaţi tot mai mult să devenim „super”-eroi, -inteligenţi, -oameni, super-inteligenţa la care râvnim credem că ne va crea o nemurire pământească. Expresia nu are o explicaţie lingvistică, decât dacă vom forţa-o noi să fie artificial înţeleasă. Cam spre aceste realizări sau cum se spune azi, succes(-uri) se îndreaptă şcoala noastră, voind să importăm material instructiv din toată Europa, neglijând hotărâtor fundamentul educaţiei clasice.

Dacă am citi mai des exegezele academicianului Ioan Aurel Pop, https://www.cotidianul.ro/academicianul-ioan-aurel-pop-o-falsa-problema-a-scolii-romanesti/ am constata la timp că este o grabă inexplicabilă să conectăm şcoala în totalitate la tot ce vine nou odată cu progresul social. Preşedintele Academiei Române dă semne de alarmă că eliminarea din curriculumul şcolar a disciplinelor clasice şi înlocuirea lor cu materii noi, cum ar fi educaţia sexuală sau financiar-bancară, antreprenorială sau managerială, este o falsă problemă. Cu ele, spune dl academician, „vor ca în şcoală să se dobândească nu cunoştinţe, ci numai deprinderi, numai tehnici de vieţuire şi de supravieţuire, numai modalităţi de adaptare la mediu”. Un om evoluat, civilizat sau suprainteligent, aşa cum se pretinde că îl formează şcoala, nu ar trebui să ştie „teorema lui Pitagora, volumul sferei, scrisul şi cititul, Creangă şi Eminescu, franceză ori spaniolă, mecanisme simple şi vectori, compoziţia chimică a materiei, viaţa plantelor şi animalelor, Renaşterea şi umanismul, marile descoperiri geografice, deosebirea dintre Munţii Alpi şi Munţii Anzi sau dintre limba latină şi America Latină?” Nimic mai simplu să credem şi să intrăm într-o polemică interminabilă, specifică omului nou cu drepturi, şi acestea însuşindu-şi-le, fără prea multă conştiinţă, că fără materiile clasice – matematica, limba şi literatura română, limbile străine, fizica, biologia, chimia, istoria, geografia, educaţia fizică, dacă mai adăugăm latina, greaca, literatura universală, sau dacă se va găsi un demnitar, furios pe educaţie, să le comaseze, fiindcă sunt prea multe, vor creşte generaţii, exact cum menţionează în articolul său domnul academician: „Există mulţi oameni astăzi, mai ales dintre reprezentanţii noilor generaţii, care nu simt niciun fel de handicap în lipsa lor de cultură, în ignoranţa lor, în mintea lor vidată în mod intenţionat şi care – educaţi pentru contingent şi obişnuiţi cu trăirea clipei”.

Mulţi spun că şcoala trebuie salvată de la declin. Pedagogi, care fac business pe digitalizarea rapidă a şcolii, conducători habotnici pentru a fi în fruntea unei instituţii, vociferând că urmăresc calitatea în educaţie, dar, de fapt, îi interesează funcţia, iar dialogul între el şi cadrul didactic lipseşte cu desăvârşire, părinţi neputincioşi să îmbunătăţească starea şcolii, încurajând tacit prin ajutor financiar care, cred ei, că acesta este o plus-valoare a cunoştinţelor, dar nu un proces de şpăguire. Rostul şcolii este altul. Ea are nevoie de modernizare fără a arunca „peste bord valorile reale în favoarea unora iluzorii” (I. A. Pop), de a păstra consecutivitatea rămase de la Spiru Haret sau Mihai Eminescu, când a fost la catedră. Esenţa şcolii noastre se citeşte în articolul Excelenţei sale, care, dacă ne pare plictisitor de lung, drumul nostru spre un învăţământ performant, va fi mult mai anevoios: „Şcoala are rosturile sale care vin de demult şi care se primenesc mereu, dar nu-şi schimbă esenţa. A crede că disciplinele „clasice” trebuie acum abolite sau reduse drastic, pentru că ne obligă la aceasta modernitatea, societatea trepidantă în care trăim, schimbările năucitoare, reprezintă cel puţin o mare naivitate. Dar reprezintă câteodată şi o lipsă acută de logică”.

SILVIA STRĂTILĂ

Chişinău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: