
Foto: arhiva
> Organele au ajuns la pacienţi din Bucureşti şi Iaşi
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe Suceava, dr. Dan Teodorovici, a anunţat, recent, că la unitatea spitalicească suceveană a fost efectuată a doua prelevare de organe din acest an.
El a spus că au fost prelevate cornee şi rinichi de la un pacient de 53 de ani aflat în moarte cerebrală în urma unui accident vascular cerebral hemoragic.
Potrivit dr. Dan Teodorovici, rinichii prelevaţi de la pacientul din Suceava au ajuns la pacienţi din Iaşi, iar corneea la un pacient din Bucureşti.
„Mulţumim familiei îndurerate pentru acest gest, pentru puterea de sacrificiu şi altruismul de care au dat dovadă. De asemenea, mulţumim şi echipelor de chirurgi şi anestezişti care au făcut posibilă această intervenţie” a declarat dr. Dan Teodorovici. (N.B.)
Comentarii