> L.D. CLEMENT
În zilele sărbătoreşti anterioare, m-am aventurat în spaţiul public online intrigat (cum am mai fost…) că şi de această dată nu puţini au fost cei care au transmis urări de Ziua Bucovinei ilustrându-şi-le cu stema ducatului imperial. Totodată, am riscat să spun că, în vreme ce România mi se pare concretă, Bucovina la care ne raportăm azi este mai curând imaginară – şi având numeroase faţete, începând, desigur, cu Bucovina istorică şi împlinindu-se, în fiecare ins ce se ţine bucovinean, cu proiecţia sa individuală faţă de această noţiune. Context în care mi s-au părut justificate şi fireşti urările făcute de bucovineni bucovinenilor, însă de un conţinut neclar cele formulate, cu la mulţi ani, Bucovinei. Mărturisesc că aceste opinii (puse cam în contra vântului) au stârnit puţine reacţii, situaţia dovedindu-mi că subiectul este cel puţin delicat. Am aflat, totuşi, că recursul la stema ducatului ar fi motivat până şi prin aceea că, în afara emblemei istorice, alta nu există (…dar nici n-ar trebui alta, care să zică… ce să zică?!). Altfel, de necontestat este faptul că Bucovina există şi trăieşte cel puţin ca solid aspect identitar în fiinţa bucovineanului. Fie că este el din Suceava, din Rădăuţi, de la Dorna sau din Cernăuţi, Crasna, Hliboca… Undeva, într-un teritoriu sideral cel puţin, Bucovinele fiecăruia se întâlnesc şi se alipesc, se fac una (diversă, complexă, delicată ca un fulg de zăpadă).
Comentarii