Comisia Europeană a prezentat un plan de gestionare a valului migrator pe ruta balcanică

 Comisia Europeană a prezentat ieri un plan de acţiune pentru gestionarea sosirilor migranţilor ilegali pe ruta Balcanilor Occidentali, care anul acesta au ajuns la niveluri record, în timp ce îşi manifestă speranţa că va putea accelera negocierea Pactului european pentru Migraţie şi Azil pentru a se putea ajunge la un acord până la încheierea mandatului actualului executiv european în anul 2024, relatează agenţiile EFE şi DPA.

Ruta Balcanilor Occidentali a devenit unul din punctele majore de presiune migratorie, cu o creştere de 168% a numărului migranţilor veniţi pe această rută, potrivit datelor Frontex. Această situaţie preocupă în mod special ţările central-europene, precum Austria sau Republica Cehă, care şi-au consolidat controalele la frontiere.

În total, în primele 10 luni ale acestui an au fost detectate peste 280.000 de intrări clandestine în UE, dintre care peste 120.000 au fost pe ruta Balcanilor Occidentali.

Planul Comisiei cuprinde „20 de acţiuni imediate pe care le putem adopta”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreşedinte al Comisiei Europene, la o conferinţă de presă comună cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, cu o zi înaintea summitului UE-Balcanii Occidentali care va avea loc la Tirana. Cele 20 de măsuri operative sunt structurate pe cinci capitole, incluzând necesitatea consolidării frontierelor de-a lungul rutelor migratorii, stabilirea de proceduri rapide de azil şi de capacităţi pentru primirea migranţilor. De asemenea, Bruxellesul va continua să colaboreze cu ţările Balcanilor Occidentali pentru dezvoltarea unor planuri de contingenţă şi pregătirea pentru iarnă. Printre măsurile avute în vedere se numără şi un nou program de returnare a migranţilor fără drept de azil care să fie elaborat anul viitor, în vederea intensificării cooperării între UE, ţările Balcanilor Occidentali şi statele de origine ale migranţilor.

Cei doi responsabili europeni au insistat asupra faptului că statele Balcanilor Occidentali trebuie să-şi alinieze politica de vize celei practicate de UE, întrucât sunt numeroase cazuri de migranţi care sosesc astfel în ţările balcanice unde nu au nevoie de viză de intrare şi de acolo pornesc clandestin spre vestul Europei. În ultimele luni numeroşi cetăţeni din India, Tunisia sau Burundi au intrat pe această cale în UE, majoritatea sosind iniţial în Serbia.

Comisarul Ylva Johansson a susţinut ieri că Pactul european pentru Migraţie şi Azil este „unica modalitate de a putea aborda în mod sustenabil gestionarea migraţiei” şi că la o reuniune între Parlamentul European şi Consiliu săptămâna trecută a fost arătat un „puternic angajament” faţă de acest obiectiv.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: