Lupte greco-romane, Campionatul Naţional seniori

Şcoala suceveană de lupte continuă să fie pe podium

La finele săptămânii trecute, la Reşiţa, s-a desfăşurat finala Campionatului Naţional individual de seniori la lupte greco-romane. Şcoala suceveană a demonstrat din nou că are valoare, doi dintre sportivii de la CSM reuşind să urce pe podiumul de premiere. Este vorba despre Agache Adrian, locul 3 la categoria 77 de kilograme, şi Ştefanachi Codruţ, locul 3 la aceeaşi categorie.

„Mă bucur pentru această medalie, ţinând cont că am suferit o accidentare gravă anul trecut şi am venit după o recuperare mai lungă. Pentru această competiţie m-am pregătit din timp, am avut de slăbit 15 kg, plus că aveam şi serviciul zi de zi, unde lucrez şi mi-a fost foarte greu.

Dar acum sunt mulţumit, puteam să fiu în finala mare, însă mai mult nu s-a putut. Doresc să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, pentru că se ştie că ai nevoie de o echipă în spate, cu o menţiune special pentru antrenorul care m-a descoperit, Valerică Gherasim. Mulţumiri familiei mele, care m-a ajutat tot timpul, şi primarului oraşului Salcea Ezekiel Belţic pentru susţinerea acordată”, a declarant Adrian Agache.

„Venind după o perioada foarte grea şi aglomerată, am reuşit să îmi ating obiectivul şi anume să mă clasez în primii 3 la cea mai puternică competiţie internă de seniori.

Închei acest an cu rezultate foarte bune, ceea ce mă face mai încrezător pe viitor!”, a spus Codruţ Ştefanachi.

„Pentru noi a fost ultima competiţie din an, dar şi cea mai puternică. Am reuşit două medalii şi sunt mulţumit. Nu trebuie să uităm că aceste performanţe nu se pot realiza fără sprijin financiar şi logistic şi doresc să mulţumesc Primăriei şi Consiliul Local Suceava, CSM Suceava, firmei Trutzi, restaurantului Melody, domnului Caba Sebi şi domnilor Buliga Dan, George Andronic, Vali Stănuţ, Ghiţă Ignat şi foştilor sportivi luptători, care mereu sunt alături de noi”, a declarat antrenorul Daniel Ciubotariu.  

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: