Marea fandoseală cu MCV-ul ridicat

Mai ceva ca la sărbătoarea naţională, liderii noştri politici sar în sus de bucurie, se împopoţonează fiecare cu meritul scăpării de MCV (Mechanism for Cooperation and Verification), semn că de aici mai departe, trai neneacă pe banii statului şi ai UE! Dar pe mine nu mă mişcă absolut deloc chiţcăiala de bucurie a politicienilor, nici a guvernanţilor, fiindcă m-am aşteptat la o trezire, la un moment al adevărului din partea diriguitorilor şi a noastră, deoarece despre 20 de milioane de cetăţeni este vorba.

Fireşte că în spatele hotărârii UE se află un gest de clemenţă, de bunăvoinţă, fiindcă de 32 ani românii au progresat ei cumva cu respectarea Acquis-ului comunitar, adică a legilor, a tratatelor UE, dar de furat din averea poporului şi a cetăţenilor tot se fură „în draci“, iar Justiţia în frunte cu CCR face ce face şi îi scapă pe marii hoţomani, de nu, ţine dosarele la sertar, tergiversează ani buni anchetele şi procesele penale până le vine prescripţia. Eu, ca şi Domniile Voastre, m-am săturat ca marii mafioţi şi infractori să vină şi să le râdă în nas concetăţenilor mei cinstiţi şi naivi. Ba chiar, trei televiziuni, cică de informaţii, aparţinând unor mari granguri politici şi transfugi, jubilează la fiecare hoţ scăpat de justiţiari şi se găsesc destui sărăntoci dintre noi, nu numai cu duhul, să le aplaude.

Aşa că hai să privim lucrurile sub semnul adevărului, ca un început, nu ca un final, nu ca un succes care ne permite să ne culcăm pe o ureche, iar mingea se află ca de fiecare dată nu numai la decidenţii politici, dar şi la cetăţenii cu drept de vot şi la cei ce îşi bat joc de orice ţine de civilizaţie şi de bunul simţ. Până la urmă, eforturile Uniunii Europene vin în direcţia noastră, iar noi trebuie să renunţăm la obiceiuri moştenite din vremuri roşii:

  1. Prima condiţie e să nu mai dăm mită, nici peşcheşuri pentru obţinerea unor drepturi prescrise de lege şi pentru rezolvarea unor nevoi imediate precum schimbarea actelor, obţinerea autorizaţiilor şi a contractelor, iar dacă altfel nu se poate, cerem asistenţă din partea justiţiarilor, fiindcă odată şi odată trebuie să intrăm în rândul lumii şi să scăpăm de ciubucari şi mitangii, că doar nu suntem cu nimic mai prejos faţă de toţi ceilalţi cetăţeni ai UE;
  2. A doua condiţie e să respectăm legile pe care le avem şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să le respecte, fiindcă în ţările UE civilizaţia s-a învăţat demult (cu lămurire, educare şi, de nu, cu amenzi de-ţi sare cheful): nimeni nu te claxonează pe trecerea de pietoni, nimeni nu ţi se bagă în faţă la rând dând din coate, indiferent unde, nimeni nu aruncă gunoiul sub gardul vecinului, nimeni nu urlă şi nu dă muzica (cu manele) la maximum la miezul nopţii, nici nu face nuntă între blocuri, nici nu pârleşte porcul în uliţă, nimeni nu-ţi vinde alimente gata alterate, nimeni nu scrie măscări pe garduri şi pereţi, nici desene cu organele sexuale…
  3. În Occident n-am văzut cozi la plata impozitelor şi a taxelor, nici ghişee din spatele cărora să nu-ţi dea nimeni atenţie, nici găurele de 10 cm în geamul despărţitor puse mai jos, ca să te apleci, că mai lipsesc temenelele făcute în faţa măriilor lor, funcţionarii statului, nici birouri luxoase ca ale parlamentarilor noştri, nici maşini la scară cu tot cu şoferi-servitori, nici instituţii de stat devenite feude personale, cu toate neamurile colegi de muncă…
  4. La ei, Naşu nu există, aşa că în tren, în metrou, în alte mijloace de transport te urci numai cu bilet, altfel s-ar putea să te coste de zeci de ori mai mult sau chiar să nu dormi acasă câteva nopţi până faci rost de bani.
  5. În şcolile lor, copiii nu aleargă ca disperaţii pe culoare, nici nu ţipă la orele de sport ca să-i vadă ceilalţi ce viteji sunt, nici nu se dau cu fundul de pământ când primesc observaţii ori note proaste, iar profesorii şi părinţii nu-şi articulează odraslele. În preajma liceelor ori a colegiilor nu sunt zeci de elevi, eleve, adesea şi profesori, cu ţigările în gură, că duhneşte a fum de la un km, nici elevi care o cotesc de la şcoală spre săli de jocuri, baruri, parcuri cu „furnicuţe“ aprovizionate cu prafuri şi shot-uri… Aşa că mai este tare mult până departe…
Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: