De Ziua Şcolii „Mihail Sadoveanu” Fălticeni

N-a sunat clopoţelul pentru că nu s-a intrat la cursuri şi nici n-a bătut gongul aşa cum se face la teatru, dar s-a făcut o evocare a trecutului, prin pomenirea cadrelor didactice ce au părăsit scena lumii, însă au fost onorate şi cele prezente. Şcoala îndeamnă la competiţie iar performanţele ei se reflectă în statistici seci, rigide, reci. Şi s-a amintit şi de ele. Elevii, ţinta oricărui învăţământ, sunt sursa de mândrie a oricărei performanţe şcolare. Ele se evocă la sfârşitul unui proces educaţional şi se certifică prin diplome şi medalii. Statisticile i-au adus în prim-plan pe aceşti performeri ca individualităţi, elemente distincte de personalitate, dar ca şi speranţe pentru formatarea unui viitor în care ei să aibă puterea de a-l înnobila, străluci, lumina.

Dar şcoala este întâi de toate un mediu de convieţuire, de socializare, de construire de afinităţi. Nu se poate performa dacă nu există atracţie. Or ea se obţine prin cultivarea bucuriei, a stării de bine. Poate că în condiţiile stimulării competiţiei acest lucru este anevoios, mai ales prin corsetul impus de programa şcolară, dar cine reuşeşte să aducă bucuria în sala de clasă, simte că procesul educaţional devine o artă.

Despre artă a fost vorba şi în 24 noiembrie a.c. la Casa de Cultură din Fălticeni. Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” şi-a sărbătorit ziua. În fapt, o evocare a unei existenţe ce a marcat pragul depăşirii semisecolului cu un semideceniu. Na, că am încriptat cei 55 de ani de existenţă!

A fost o incursiune într-un domeniu extracurricular. S-a cântat, s-a recitat, s-a jucat teatru, s-a dansat, toate întâmplându-se sub aura sadoveniană. Pe scenă am urmărit materializări ale personajelor din „Dumbrava minunată”, o lume a minunilor în care poveştile au prins viaţă. Bucuria s-a răspândit ca un ecou dinspre scenă spre public şi reciproc în multiple reverberaţii. Peisajul sadovenian a fost personificat prin evocarea culorilor ca un univers redescoperit de cei mai mici dintre şcolari. Toamna, anotimpul pictorilor, a fost regina. A prins contur şi prin tablourile expuse în foaier. Culorile reci au intrat în contrast puternic cu brunul şi galbenul frunzelor aducând aminte de cromatica specifică artei lui Van Gogh. Lumea satului a fost evocată prin cântec şi port popular, fie în interpretări individuale, fie de grup. Poezia a prins savoare prin minunate recitări în duet sau monolog. Humuleştii lui Creangă nu puteau fi uitaţi! Autenticul satului românesc a fost omniprezent, dar au fost incursiuni şi în universalitate. S-a cântat la pian în mod individual, apoi fluturi galbeni au dansat vals pe ritmuri de Strauss şi Şostakovici aducând în actualitate eleganţa şi strălucirea balurilor vieneze, s-a cântat şi în grup, fie în ritm popular, fie în cel clasic, apoi piese de teatru au oferit pilde pentru convieţuire, unele inspirate din viaţa de altă dată a oamenilor din lunca Şomuzului, altele din actualitatea aventurilor şcolăreşti. Dansurile moderne au fost prezente pe un palier distinct, dar care nu au făcut notă discordantă ci, din contră, întregind starea de spirit oferită de sărbătorirea în coordonate lirice a zilei şcolii.

Că a fost frumos, că a fost inedit, că a fost călduros, nu cred că pot să mă pronunţ în locul fiecăruia. Participanţii au trăit propria experienţă la intensitatea rezonanţei în care s-au lăsat purtaţi. Cert este că după spectacol, vremea se dezgheţase şi cerul avea mai multă lumină.

GINA-MARIA TODICĂ

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: