IPJ Suceava a anunţat că, după ce în ultima lună poliţiştii au dispus suspendarea activităţii în cazul mai multor cluburi şi localuri de pe raza judeţului, fiind identificate în mod repetat încălcări ale legii în ceea ce priveşte vânzarea de tutun şi alcool către minori, dar şi disfuncţionalităţi pe linie economico-financiară, în noaptea de vineri spre sâmbătă poliţiştii Serviciului Ordine Publică din cadrul IPJ Suceava au organizat şi desfăşurat o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului Suceava, vizând prevenirea infracţionalităţii stradale şi a faptelor antisociale în zona cluburilor, barurilor şi discotecilor.
Pe lângă poliţiştii Serviciului Ordine Publică au participat şi poliţişti din cadrul BCCO Suceava, dar şi poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, poliţişti de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava, o grupă de luptători SAS – IPJ Suceava şi jandarmi din cadrul IJJ Suceava.
În cadrul acţiunii au fost legitimate peste 150 de persoane.
Totodată au fost efectuate 86 de controale corporale asupra persoanelor legitimate în proximitatea sau interiorul unor cluburi, baruri, săli de jocuri, fiind identificate patru persoane care deţineau asupra lor substanţe susceptibile a face parte din categoria drogurilor de risc sau mare risc.
Substanţele şi recipientele identificate au fost ridicate în vederea expertizării, fiind efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea 143/2000.
Unităţilor economice verificate le-au fost aplicate şi 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.000 lei, – 3 la Legea 333/2003, în valoare de 12.000 lei aplicate de poliţiştii Serviciului Ordine Publică – IPJ Suceava (pentru nereguli privind asigurarea pazei obiectivelor) şi o sancţiune contravenţională la OG 28/1999, în valoare de 10.000 lei, aplicată de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (pentru lipsa caselor de marcat). Totodată, a fost confiscată, în numerar, suma de 700 lei, identificată la un agent economic. (N.B.)
Comentarii