Bucovina, noiembrie 1918

Vineri, 1 noiembrie, ziua Tuturor Sfinţilor, cei 170 000 de locuitori polonezi ai oraşului Lwow, capitala Galiţiei, află, trezindu-se, că deveniseră în cursul nopţii cetăţemi ruteni. Forţele rutene, în timp ce ei dormeau, luaseră sub control gara şi un număr de edificii, iar Rada ruteană devenise un guvern – scrie într-una dintre cele două cărţi pe care le dedică în 1919, fără a se feri să fie părtinitor, filopolon, lingvistul slavist francez Henri Grappin şi adaugă: Surpriza pentru polonezi a fost totală. În acest mare oraş de mai bine de 200 000 de suflete, unde polonezii reprezentau 85% din populaţie, ei nu dispuneau în acel moment decât de 64 de bărbaţi înarmaţi, adunaţi într-o şcoală. Acelaşi lucru s-a întâmplat în aceeaşi noapte şi în alte locuri, între care Colomeea şi, printr-un vicleşug, peste doar cîteva zile, la Przemysl. Ceea ce i se reproşează în primul rând, desigur că între altele, acestei ocupaţii a Lwowului este vandalismul. Autorul francez spune că în trei săptămâni (oraşul avea să redevină polonez prin 21-22 noiembrie) s-au produs incomparabil mai multe pagube chiar decât produseseră ocupanţii ruşi la începutul războiului în câteva luni şi fiind de douăzeci de ori mai numeroşi. Este vorba de mai multe distrugeri, dar mai cu seamă de cele pricinuite Institutului Naţional Ossolinski, unde se aflau, după aceleaşi mărturii, o magnifică galerie de pictură şi sculptură, 28 000 de stampe, 21 000 de piese numismatice, o bibliotecă de 300 000 de volume şi 5 000 de manuscrise – pe care, deloc menajaţi în legătură cu asta, rutenii le-au transformat în redută.

În aceste condiţii se întâmplă la Cernăuţi ceea ce Teodor Bălan avea să prezinte astfel în lucrarea lui din 1929: Încurajaţi de promisiunile făcute lor de fostul cancelar Seidler, parlamentarii ucraineni din Austria s-au constituit, în ziua de 18 Octomvrie 1918, in oraşul Lemberg în Consiliul Naţional Ucrainean, zis Ukrainska Natsionalna Rada, în frunte cu parlamentarul Petruşevici, reclamând pentru provincia ucraineană Galiţia Orientală de la San teritoriul rutenesc din Ungaria şi Bucovina până la Sirete, cu oraşele Cernăuţi, Storojineţ şi Sirete. (…) În baza acestei hotărâri, parlamentarii ucraineni din Bucovina au convocat o adunare la Cernăuţi pentru ziua de Duminică, în 3 Noemvrie 1918. Aici s-a stabilit că de teritoriul naţional ucrainean din Bucovina se ţin: oraşul Cernăuţi, judeţele Zastavna, Coţmani, Văşcăuţi, Vijniţa, Cernăuţi, Sirete şi unele comune din judeţele Rădăuţi, Suceava şi Câmpulung. Rada este somată să ia imediat puterea si să pregătească unirea cu Ucraina. S-a cerut astfel suveranitatea ucraineană asupra întregii Bucovine. Între limp au sosit la Cernăuţi toţi deputaţii ucrainieni originari din Bucovina. Aceştia au ocupat în ziua de 6 Noemvrie 1918 instituţiile publice, destituind pe vechii funcţionari austrieci, între ei şi pe guvernatorul Bucovinei. În dimineaţa zilei de 6 Noemvrie 1918, mari afişe lipite pe zidurile Cernăuţilor vestiră populaţiei din Cernăuţi trecerea puterii publice asupra delegaţiei cernăuţene a Radei din Lemberg. (…) În timp ce populaţia citea afişele, o delegaţie a Radei, acompaniată de un pluton de legionari ucraineni, s-a dus la orele 11.30 a. m. la guvernatorul Bucovinei, somându-l să predea puterea. Acesta răspunse că nu poate preda puterea decât unei delegaţii mixte ucraino-române. Dar delegaţia ucraineană a insistat şi atunci guvernatorul Bucovinei, cedând forţei, s-a retras. Dar faptul că guvernatorul Bucovinei a cedat forţei nu era pe placul ucrainenilor, care doreau să demonstreze că trecerea puterii în mâinile lor a fost efectul unei înţelegeri. La congresul de pace se puteau ridica momente vajnice contra acestui fel de acaparare a puterii publice. Din încurcătura în care au intrat i-a salvat un roman: deputatul Aurel Onciul.

Un al treilea moment care poate colora şi diversifica discursul nostru de noiembrie îl oferă textul scrisorii adresate de ucraineni preşedintelui Wilson. Asta s-ar fi întâmplat la trei săptămâni după declanşarea ofensivei din Galiţia, deci cam pe când ei părăseau Lwowul. Nota poartă semnătura preşedintelui Consiliului Naţional Ucrainean, preşedinte şi al Republicii Populare a Ucrainei Occidentale, Evhen Petruşevici şi este, precum o consideră acelaşi Henri Grappin, care o reproduce într-una din cărţile menţionate, destul de expresivă prin ea însăşi pentru a deveni inutil să se adauge ceva pe lângă textul ei – ceea n-ar fi motive să nu capete destul credit. Iată: La 19 oct. anul curent, un stat ucrainean s-a constituit pe teritoriul locuit majoritar de ruteni al vechii Austrii. Am purtat scrupulos de grijă să nu se cuprindă în acest stat decât regiunile în care există o majoritate ucraineană. În aceste regiuni, Consiliul Naţional Ucrainean face tot ce trebuie făcut ca să se menţină ordinea şi reprimă energic toate actele de inumanitate şi toate abuzurile de putere. Totuşi nemulţumirea şi indignarea nu încetează să crească în sânul populaţiei ucrainene, asta întrucât Comisia poloneză de lichidare de la Cracovia, în numele guvernului de la Varşovia şi în evident acord secret cu ex-împăratul Austriei, care vrea ca astfel să-şi asigure coroana Poloniei, tinde să anexeze în totalitate Galiţia, adică teritoriul ucrainean situat în Galiţia Orientală, la est de San şi de Carpaţi. Noi ne apărăm teritoriul nostru galiţian cu propriile forţe ucrainene şi nicidecum în modul pe care vi-l comunică, falsificând realitatea, Domnule Preşedinte, informaţiile care vin de la guvernul din Varşovia. În acest moment, trupele poloneze trimise de guvernul de la Varşovia încearcă să ne încovoaie din nou sub jugul străinilor. La rândul ei, România ocupă aproape toată Bucovina, asta însemnând şi regiunile locuite de o majoritate ucraineană. Această conduită, şi într-o parte, şi în alta, este în contradicţie, Domnule Preşedinte, cu principiile pe care le-aţi formulat. Nu există deloc, în naţiunea noastră, teren favorabil bolşevismului şi anarhiei. Bolşevismul n-ar putea fi decât fructul disperării care ar pune cert stăpânire pe naţiunea ucraineană dacă ea ar fi abandonată de democraţiile occidentale victorioase în astfel de circumstanţe.

De reamintit doar că principiile la care se face aici trimitere sunt cele, în număr de paisprezece şi devenite celebre, prezentate de preşedintele american în Congres la începutul lui 1918 şi privite ca parte, cu efecte numeroase şi felurite, a implicării americane în reinstaurarea şi menţinerea păcii în Europa şi în lume – aceasta astfel apreciată încât avea să-i aducă preşedintelui Wilson, în anul următor, Premiul Nobel pentru Pace, şi să devină pentru Statele Unite, probabil că până azi, o componentă importantă a imaginii lor consacrate.

AUREL BUZINCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: