Peste 30.000 de pomi de Crăciun la vânzare

Peste 30.000 de pomi de Crăciun sunt oferiţi spre vânzare de Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, prin unităţile sale teritoriale, pentru sezonul sărbătorilor de iarnă.

Aflăm că dintre cei 30.594 de pomi de Crăciun puşi pe piaţă prin intermediul ocoalelor silvice de stat, 21.814 bucăţi, adică aproape 75%, sunt produşi în pepinierele silvice ale ROMSILVA, în cadrul unor culturi specializate, iar 8.780 provin din lucrări silvice autorizate, în urma cărora se extrag exemplarele din regenerările naturale unde există o densitate excesivă.

Majoritatea pomilor de Crăciun oferiţi spre vânzare în acest an sunt din specia brad (22.295), în timp ce restul de 8.299 de bucăţi sunt din specia molid sau alte specii de răşinoase.

Preţurile pornesc de la 15 lei pentru un pom de Crăciun specia molid cu înălţimea de până în 1,3 metri şi ajunge la 35 de lei pentru un exemplar de brad cu înălţimea între 2 şi 3 metri; cei cu înălţimi de peste 3 metri sunt consideraţi comenzi speciale.

„Acestea sunt preţurile practicate pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi direct de persoanele fizice de la ocoalele silvice din cadrul ROMSILVA, iar dacă pomii de Crăciun sunt vânduţi de unităţile din subordinea regiei în pieţe sau alte locuri amenajate, la aceste preţuri se adaugă şi costurile de transport, manipulare şi depozitare” arată sursa citată. (A.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: