Punerea pietrei de temelie a viitorului centru rezidenţial pentru copii şi bătrâni „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”

În după-amiaza zilei în care este prăznuită Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 21 noiembrie 2022, a fost săvârşită slujba de binecuvântare a locului în care va fi ridicată biserica viitorului centru rezidenţial „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din comuna Mănăstirea Humorului. Proiectul, demarat de Sectorul de Asistenţă Socială şi Medicală al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, prin Fundaţia „Anastasie Crimca”, îşi propune să vină în întâmpinarea copiilor cu nevoi speciale, a bătrânilor părăsiţi sau a celor aflaţi în nevoie – am aflat dintr-un articol semnat de Irina Ursachi şi postat pe site-ul ArhiepiscopiaSucevei.ro.

Am fost informaţi, astfel că, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, slujba de sfinţire a locului în care va fi construit centrul a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte şi reprezentanţi ai Centrului Eparhial, între care pr. Viorel Ilişoi, consilier al Sectorului Economic-Financiar, pr. Dan Gheorghiţă, consilier eparhial – Serviciul Intern de Prevenire şi Protecţie, şi pr. Tiberiu Bardan, director al Fundaţiei „Anastasie Crimca”. La eveniment au participat numeroşi credincioşi din ţară şi din străinătate, reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi maici de la Mănăstirea Humorului. De asemenea, iniţiativa se bucură şi de susţinerea credincioşilor din diaspora, Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” din Hoogstraten, Belgia, fiind aproape de pr. Gheorghiţă Macovei, paroh şi coordonator al proiectului social filantropic.

„Prin punerea pietrei de temelie şi binecuvântarea locului a fost pus început bun unui demers menit să vină în sprijinul celor aflaţi în nevoie. Se doreşte construirea unui centru rezidenţial care să cuprindă biserică, spaţii de cazare pentru copii abandonaţi şi pentru copii cu dizabilităţi, camere de zi dotate cu masă pentru servirea hranei, bucătărie dotată corespunzător pentru prepararea şi conservarea hranei, bibliotecă, sală de lectură şi arte plastice, cabinete dotate corespunzător şi pregătite pentru terapie” a scris Irina Urachi.

Aflăm că, potrivit coordonatorilor proiectului, Centrul „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana” va fi „un serviciu de protecţie de tip rezidenţial pentru copii cu dizabilităţi şi bătrâni, având o capacitate de 24 locuri, care asigură copiilor pe o perioadă găzduire, îngrijire, hrană, reabilitare, educaţie nonformală şi informală, sprijin emoţional, consiliere şi pregătire în vederea integrării sociale (centrul va derula diferite programe privind includerea socială a copiilor cu dizabilităţi în parteneriat cu şcoli din învăţământul de masă). În cadrul centrului, copiii vor beneficia de asistenţă socială, medicală, religioasă, consiliere psihologică. În sprijinul educaţiei, al formării şi consolidării deprinderilor de viaţă independentă vor fi organizate diferite activităţi: culturale, de cunoaştere, de socializare etc. Centrul va asigura oportunităţi multiple de recreere, activităţi ludice, iniţiere în folosirea computerului, exerciţii fizice, dezvoltarea creativităţii şi abilităţilor manuale şi terapie logopedică care contribuie la dezvoltarea fizică, cognitivă, emoţională şi socială a copiilor.”

În articol se precizează că persoanele care doresc să sprijine această lucrare prin care vor primi alinare copii şi vârstnici o pot face prin donaţii în contul Fundaţiei Anastasie Crimca: RO60 RNCB 0234 1704 5677 0001 RNCBROBU. (A.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: