După o perioadă de 2-3 ani în care n-am mai primit astfel de vizite (inclusiv din cauza pandemiei), ieri am avut la „Crai nou” echipa unei redacţii şcolare – elevi de clasa a VIII-a dintr-o şcoală rurală din judeţ – care şi-a propus să realizeze, în cadrul unui proiect (profesoara care-i îndrumă fiind şi ea, cu ani în urmă, colaboratoare la o efemeră publicaţie suceveană), un ziar/o publicaţie dinspre care să scrie cum arată lumea lor, în care trăiesc şi învaţă. Până a vă da de veste despre produsul curajului lor (o vom face atunci când vom avea în faţă ziarul/revista!), mărturisesc că a fost ieri un real „schimb de experienţă”, în sensul că destule dintre întrebările lor au avut de-a face cu întrebările pe care zilnic ni le punem pe când vă pregătim ziarul de mâine. Întrebări la care avem răspunsuri precise ori nu, eventual amânându-le până ce momentul va fi mai prielnic. A fost un ceas dens, reciproc stimulator, în care – fiindcă veni vorba… – mi-am permis, printre altele, să-l evoc pe fostul coleg Cristian Marcu (acum în Spania), excelent ziarist pe subiecte sportive, despre care ştiu că, la vreo 13-14 ani, „în secret”, scria, la Fălticeni, în unice exemplare, propriul său ziar de sport. De asemenea, să-l evoc pe elevul de-a VIII-a L.D.C. care, tot în secretul lui, scria pe-atunci un ziar de fapt divers (dacă nu chiar de cancan!). Şi pe Truman Capote care tot pe la aceeaşi vârstă îşi redactase „ziarul lui”. În fine, am presupus că ziarul nostru arată precum noi, cei care îl scriem, şi precum dumneavoastră, cei care îl cumpăraţi ca să-l citiţi. Şi că ziarul lor va arăta precum sunt ei şi cei cărora li se adresează. Abia aşteptăm să vi-l arătăm, să vi-l citim!
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii