Cenaclul din… Cer

Motto: „Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire, dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea!” (Lucian Blaga)

S-a strecurat lumina toamnei pe drumul fără de întoarcere, chemând culegătorii de viaţă să bată la porţile morţii neîndurătoare pentru a măslui reîntâlnirea.

La ceas de seară, la Muzeul „Arta Lemnului”, Cenaclul câmpulungean „Ţara de Sus” s-a întâlnit, „privind spre cer”, cu cei plecaţi să scrie în stele: Tucu Moroşanu, Aurora Sârbu, Simion Tudurean, Filon Lucău, Ioan Grămadă, Constantin Badersca, Mihai Burduja, Dragoş Vicol, George Bodea, Ion Maftei, Gheorghe Paţa, Graţian Jucan…

De Sâmbăta Morţilor – care marchează Moşii de toamnă  –, oameni de cultură, convinşi că, în această zi, sufletele morţilor coboară pe pământ, au mijlocit, prin cuvânt, petrecerea din lumea aceasta, a celor uniţi în cuvânt, anulând, parcă, spusele evanghelice: „Adusu-mi-am aminte de proorocul care strigă: eu sunt pământ şi cenuşă. şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul?”.

Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele paroh Petru Crăciun, de la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc.

Cum „omul trăieşte de două ori, o dată în viaţă şi o dată în amintire” (Balzac), atât viaţa, cât şi amintirea au fost evocate de membrii cenaclului, moderaţi de bagheta maestrului Constantin Tiron, care au pus pe tipsia prezentului locuri şi timpuri, dar, mai ales oameni care se odihnesc în „moartea cu m mic” (vorba lui Nichita Stănescu).

În lumina plumburie şi tămâioasă a amintirilor, mansarda Muzeului „Arta Lemnului” s-a umplut de veşnicie. Fragmente de suflet răstignit pe filele albe sau sculptat pe coloana infinită a cerului, trăiri împărtăşite, frumuseţi de odinioară, gânduri alese din pulberea uitării, toate au fost dăruite, ca ofrandă de viaţă, veşniciei, de cei prezenţi: Artemisia Ignătescu, Traian Nistiriuc, Valerian Bedrule, Nicolae Marcel Flocea, col. Vasile Aioanei, Gabriela Braha, Adriana Blaga, Sorin Bulbuc, Ana Bodea, Felicia Oblezniuc, Maria Ulian, pr. Petru Crăciun, Luminiţa Ţaran. O prezenţă-surpriză, colaborator al revistei câmpulungene, „Însemnări bucovinene” şi partener în proiectul transfrontalier de la Şcoala Gimnazială „T.V. Ştefanelli” a fost primarul de la Edineţ, Republica Moldova, Constantin Cojocaru, profesor de limba română, doctorand la Chişănău, reprezentant în Consiliul Europei.

Cuvântul omiletic al părintelui Crăciun a asemuit scriitorul cu semănătorul biblic şi cu pilda talanţilor „pentru că nu doar cei de la talpa ţării mor, ci şi cei prinşi de fiorul creaţiei”. Dar „boabele cuvintelor lor lucrează şi rodesc permanent”. Tot ceea ce au lăsat este o „ladă de zestre”, iar îndemnul părintelui Crăciun a fost testamentar, în lumina tainică a lumânărilor: „Să sporiţi tot ceea ce au pornit…!”.

Eseul „Privind spre cer”, scandat, parcă, în ditirambic, de vocea impunătoare a actorului Constantin Tiron, a îmblânzit apele Styx-ului, lăsându-i pe cei călătoriţi din lumea aceasta să participe la cenaclu, prin amintire: „suntem doruri care lăcrimează cu dor; suntem adăpostul a celor care au vrut să scrie pe suflet nemurire”. Ca o adevărată luntre care a legat cele două lumi a fost „Scrisoare de dincolo” de Gheorghe Pituţ, recitată, ca de pe muntele Olimp, de maestrul Tiron.

Cu un secol de cultură în inimă, Artemisia Ignătescu a pictat în cuvinte o adevărată galerie de portrete. A început cu George Bodea, care a condus cenaclul, din 1989, şi a fost „dincolo de talentul de scriitor, un adevărat critic literar”; Graţian Jucan – „care a scos la iveală nume însemnate din cultura noastră”, Tucu Moroşanu, „un muntean din spaţiul moroşenilor şi un om de o mare modestie”; Dragoş Vicol, „îndrumătorul nostru la cenaclu”; Dragoş Nisioiu, „cel care a publicat prima carte, la Junimea, „Sălbătăciunea”; „Mircea Mihalea, cu Monografia satului Slătioara şi cu Istoria bisericească”; Ioan Grămadă, ca „un fin documentarist”, Otilia şi Vasile Sfarghiu, „un tot unitar al vieţii culturale câmpulungene”…

Anişoara Andronicescu a citit, cu emfază, o poezie inspirată din bădiţa Simion Tudurean şi a evocat personalitatea muzeografului Ioan Grămadă – coleg de navetă cândva – a cărui cultură enciclopedică a fascinat-o.

Valerian Bedrule, cu tonalitatea artistică şi gravă a unei ode în metru antic, a îmblânzit tristeţea, prin arta cuvântului: „E trist violetul”, „Se scurg ruginile spre cer”, „Trage, Doamne, sub lespede, humă…”

De o tinereţe covârşitoare, Gabriela Braha a citit o poezie dedicată lui Tucu Moroşanu, scrisă de col. Ioan Rus – colegul de clasă de odinioară – apoi, din poeziile poetei Aurora Sârbu, iar, din propria creaţie, poezia „Pustiu”.

Adriana Blaga, o împătimită a teatrului, a amintit de Mircea Rotaru, apoi a citit din poeziile sale: „Amar”, „Iartă-mă, Doamne!”, „Moarte”, răspândind, parcă, „un miros greu de eternitate şi adio”.

„Poem bocit”, scandat de Sorin Bulbuc, a deschis toate porţile lumii de dincolo şi a spart toate lacătele amintirilor oprite: „Hai să dansăm cât încă se mai poate”, „Îngeru-ţi tace cu flautul frânt”, „Să facă şi-n ceruri, zilnic, sărbătoare”.

Un articol omagial, în memoria lui Filon Lucău, a fost prezentat de col. Vasile Aioanei, care a considerat întreaga operă ca pe „un şirag de nestemate, închinate fericirii omului” (amintind de una din culegerile sale de folclor, din Fundu Moldovei).

În dangătul de seară al clopotelor catedrale „Adormirea Maicii Domnului”, Felicia Oblezniuc ne-a sfinţit sufletele prin cântecul doinit care, întotdeauna, a fost „leac de stâmpărare, la omul cu supărare”.

Constantin Cojocaru (poposind la cenaclul nostru, în drumul de la Consiliul Europei spre Republica Moldova) ne-a invitat la Universitatea de vară „Oameni, locuri, destine” şi a mulţumit pentru găzduirea scrierilor sale în revista „Însemnări bucovinene”.

Neculai Marcel Flocea, preşedintele cenaclului, a adus  „un pios omagiu profesorului meu de română, George Bodea”, conturând un portret de dascăl care şi-a pus amprenta pe generaţii. Apoi, în stilu-i caracteristic, când jovial şi şăgalnic, când melancolic şi meditativ, ne-a încântat cu câteva din poeziile sale: „Târziu în toamnă”, „Să ai, să fii”, „Şase stânjeni”.

Un alt profesor, care a sedus sau care a intrigat generaţii de elevi, a fost Graţian Jucan, evocat de Luminiţa Ţaran – ca profesor de română şi diriginte – amintind despre minunatele şi buclucaşele ore de română care te purtau prin toată cultura universală.

Luminiţa Ţaran a prezentat câteva din cărţile primite cu dedicaţie  „Eminescu şi patrimoniul popular”, „Eminescu-prietenii poetului”, „M. Eminescu, articole şi eseuri”, mărturisind că a fost un profesor de viaţă care, prin abordarea oximoronică – (de exemplu, de la dedicaţia de pe carte, „Strălucitei mele eleve – Luminiţa Reveica Ţaran – omagiul prof. Graţian Jucan (1988)), până la „apoi, aici e întuneric, şi la propriu, şi la figurat. Şi culmea că pe una o cheamă Luminiţa…” – să încurajeze şi să formeze suflete pentru literatură.

Poezia „Ruga unui învins”, prezentată de subsemnata, a fost o exorcizare a morţii din viaţă, căci „cine ştie, se poate ca moartea să ne fie viaţă şi viaţa să ne fie moarte.”

Când „orele, horele” începuseră să tacă, amintirile au devenit poveste, o poveste de viaţă şi de moarte, o poveste despre artă şi nemurire.

Prof. dr. LUMINIŢA REVEICA ŢARAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: