Klaus Iohannis:

Acesta este ultimul MCV pentru România

Comisia Europeană a confirmat, ieri, progresul făcut de România în cadrul MCV, ceea ce înseamnă că ţara noastră îndeplineşte recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, aşa cum au fost stabilitate la aderarea la UE, astfel că acesta este ultimul MCV al României,a spus preşedintele Klaus Iohannis.

„Astăzi este o zi foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene. Mecanismul de Cooperare şi Verificare s-a încheiat astăzi (marţi – n.r.) pentru ţara noastră! Avem, aşadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept şi s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupţiei. Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările şi obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare şi Verificare, aşa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană. Acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru ţara noastră”, spune Klaus Iohannis.

El precizează că de acum înainte, România va fi, la fel ca şi toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: