Kevin Spacey, inculpat din nou

Actorul american Kevin Spacey, deja urmărit penal în Marea Britanie pentru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi, va trebui să răspundă la noi acuzaţii pentru acelaşi motiv, a anunţat miercuri Parchetul Coroanei (Crown Prosecution Service – CPS), potrivit AFP. „CPS a autorizat acuzaţii penale suplimentare împotriva lui Kevin Spacey, în vârstă de 63 de ani, pentru mai multe agresiuni sexuale asupra unui bărbat între 2001 şi 2004”, a anunţat într-un comunicat serviciul responsabil cu cele mai sensibile şi complexe anchete din Marea Britanie. Actorul este acuzat, de asemenea, că a forţat persoana respectivă „să se angajeze într-un raport sexual neconsensual”, a adăugat CPS, citând elemente ale anchetei poliţiei în curs desfăşurare.

Starul, de două ori recompensat cu premiu Oscar (pentru „American Beauty” şi „Usual Suspects”) este deja urmărit penal în Marea Britanie pentru patru agresiuni sexuale asupra a trei bărbaţi între martie 2005 şi aprilie 2013, când era director al unui teatru londonez. El a pledat nevinovat la o audiere preliminară din iulie cu privire la aceste fapte. Procesul ar trebui să aibă loc în iunie 2023.

Acuzaţiile au avut consecinţe grele asupra carierei lui Spacey, actorul fiind scos de Netflix din distribuţia serialul de succes „House of Cards” în care juca personajul principal.

În octombrie anul trecut, Kevin Spacey a fost găsit nevinovat la acuzaţia de atingeri cu caracter sexual de către un tribunal civil din New York. Actorul Anthony Rapp acuzase că Spacey l-a pipăit în urmă cu 36 de ani la o petrecere în Manhattan.

Tot în Statele Unite, actorul a fost acuzat de atentat la pudoare şi de agresiune sexuală asupra unui tânăr de 18 ani într-un bar din Massachusetts, pe coasta de est. Acuzaţiile au fost retrase în iulie 2019.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: