Accident rutier cu un mort la Bogdăneşti

> Un tânăr şofer, sub influenţa alcoolului, a intrat cu maşina într-un cap de pod

Un bărbat de 37 de ani a murit marţi seara într-un accident rutier produs pe raza localităţii Bogdăneşti.

Potrivit anchetei poliţiştilor, marţi, în jurul orei 22:00, un tânăr de 20 de ani, Gabriel O., conducea un autoturism VW pe DC 13 în localitatea Bogdăneşti. Într-o curbă la stânga, el a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreaptă a drumului.

În urma producerii accidentului a rezultat decesul pasagerului de pe locul din dreapta-faţă şi rănirea conducătorului auto.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior i s-au recoltat probe biologice, la Spitalul Fălticeni.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face şoferul. În acest caz s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „ucidere din culpă”, „vătămare corporală din culpă” şi, respectiv, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI