Iohannis + iohannism, iohannist şi alte bazaconii

În România preşedinţia este cea mai importantă, mai vizibilă, mai căutată şi mai înjurată funcţie politică, deşi competenţele şi puterile ei constituţionale nu sunt pe măsura amplorii discuţiilor din mass-media, puteri oricum incomparabile cu ale liderilor unor republici prezidenţiale precum SUA sau Franţa.

De ceva vreme, foarte mulţi mahări politici îi caută cu lumânarea greşeli, decizii discutabile, pete biografice şi încurcături juridice, deşi Klaus Iohannis nu mai este o miză politică directă pentru alegerile viitoare. Ne-am fi aşteptat ca analiştii, activiştii de partid alături de jurnaliştii de casă să-şi concentreze eforturile cognitive asupra guvernării, asupra programelor şi a proiectelor politice de anvergură europeană şi locală, dar subiectele acestea nu stârnesc mare interes din partea lor, nici a publicului. În schimb, atacurile la preşedinte, la vârful politicii primesc girul televiziunilor de informaţii, stârnesc mare vâlvă, încercând să puncteze electoral de o parte ori de alta. Care să fie dedesubturile acestor atacuri şi discuţii fără capăt?

Cu doi ani înainte de alegeri, partidele încep să-şi stabilească principalele ţinte la alegerile viitoare, dar înainte de a o face au nevoie de degajarea unei figuri importante pentru candidaturile prezidenţiale, în funcţie de care se alcătuiesc echipele: responsabili pentru imagine şi baza mediatică a propagandei, de unde fonduri, unde dăm publicitate, care televiziuni nu ne înghit, care influenceri şi jurnalişti sunt dispuşi să „lupte pe bune“ pentru „cauză“ şi care trebuie „stimulaţi“, zonele de interes şi bazine electorale cărora să li se adreseze.

În aceste condiţii, atacurile la Iohannis ni-i arată precum marionetele Vasilache şi Mărioara pe viitorii concurenţi pentru Palatul Cotroceni, căci în România doar alegerile prezidenţiale sunt importante, iar majorităţile parlamentare şi locale, sunt o consecinţă directă a câştigării acestora. Cel puţin aşa au stat lucrurile până acum. Aşadar aceste atacuri scot la iveală înainte de vreme propunerile de candidaţi, culmea, coincidenţi cu forţa şi frecvenţa atacurilor asupra actualului locatar de la Cotroceni.

Cei mai activi sunt PSD-iştii. Ei vor să iasă din zona fatalistă: după 2000 n-au mai câştigat alegerile prezidenţiale, de aceea îşi pun vectorii de comunicare inclusiv mercenarii la treabă, ştiind bine că o candidatură trebuie lansată întâi ca o bombă de încercare şi abia apoi în fapt. Până acum se degajează figura iepuraşului dr. Rafila şi a lui Geoană, cel împins tare din spate de echipele de activişti, tocmai pentru cuminţenia discursului său nepercutant care nu l-a ajutat în confruntarea cu Traian Băsescu în 2009 şi nu-l va ajuta nici acum. Aşa că se „lucrează“ la rezerva Marcel Ciolacu, deocamdată „nehotărât“. Şanse? Greu de estimat.

Atacuri vin şi din alte direcţii, dar de factură suburbană, aţi bănuit, marca AUR, „ofensiva neamului românesc“. Ei au aruncat primii bomba Călin Georgescu, dar n-a explodat, ci a scos la iveală un personaj cu un trecut dubios, securistic, aşa că în loc de explozie s-a auzit un fâs de toată jena. De aceea atacurile la Iohannis s-au îngroşat, iar la înaintare a trecut însuşi voievodul George Simion care a şi anunţat demonstraţii măreţe cu sute de mii de participanţi pentru a-şi crea culoar electoral, dar lumea asta nerecunoscătoare „n-a pus botul“ (limbajul argotic vrea să arate sorgintea mahalagescă a discursului său politic), iar intenţia şi ideea mai au de aşteptat. Nu şi atacurile.

O situaţie caraghioasă o are USR, cu cele mai jenante, mai dure şi neinspirate atacuri: preşedinte trădător, şi-a abandonat poporul unind PNL cu PSD (lăsând USR după gard!), din pricina sa cresc facturile, mare inflaţie că sărăceşte „tot românul“, „nimic nu merge!“.

Mi-e din ce în ce mai clar că din nou preşedinţia va fi câştigată de altcineva, care stă deocamdată în umbră, dar are de oferit ceva României şi alegătorilor. Cum s-a întâmplat şi până acum. Cine ar fi crezut că nişte outsideri ca Traian Băsescu, Klaus Iohannis vor fi favoriţi şi-i vor învinge pe marii mahări susţinuţi de partide şi majoritatea televiziunilor, a creatorilor de iluzii?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: