> Cei de la Valea Glodului şi cei din Glodu pot să schimbe numele aşezărilor pentru că le-am asfaltat drumurile, consideră şeful administraţiei judeţene
Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, aflat luni în inspecţie la lucrările de modernizare a unor drumuri judeţene din zona Fălticeni, a declarat că cei din Valea Glodului şi cei din localitatea Glodu din Panaci pot să schimbe numele localităţilor în care au domicilii pentru că acolo s-a turnat asfalt.
„Am făcut o metaforă, dar mă bucură că am ajuns în nişte zone unde, într-adevăr, nevoia cea mai mare era să asfaltăm drumurile pentru că erau rămase în urmă. Şi tineretul pleacă de la ţară dacă nu are condiţii minime, or ceea ce văd astăzi aici, Vultureşti – Hârtop, începe să reînvie” a spus Flutur.
Preşedintele CJ a recunoscut că, fără sprijinul fondurilor europene sau al celor guvernamentale, asemenea investiţii nu erau posibile şi că se vede că în ultimii ani infrastructura judeţului se modernizează. (N.B.)
N-ai mai spune,domnule gornist&răcnitor de succesuri! Ti-au trebuit trei manadate să observi și,probabil,incă trei ca să le și asfaltezi…Mare om,mare caracter! Muzica!