500 de ani de la sfinţirea bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Evenimentele aniversare dedicate Anului Jubileu, „Moştenirea Muşatină – credinţă, cultură, istorie” vor fi încununate duminică, 6 noiembrie 2022, cu săvârşirea Liturghiei arhiereşti şi a Parastasului pentru ctitori, începând cu ora 8:30.

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie arhierească va fi săvârşită, pe un podium special amenajat în incinta aşezământului monahal, de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Slujba va marca împlinirea a 500 de ani de la sfinţirea Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, ctitoria lui Bogdan al III-lea Voievod şi a lui Ştefăniţă Voievod.

Programul liturgic al sărbătorii dedicate cinstirii memoriei acelora care, în vremuri uneori mai puţin prielnice, au înălţat monumente cu o valoare culturală inestimabilă, recunoscută pe plan naţional şi internaţional va debuta în seara zilei de sâmbătă, 5 noiembrie, cu Slujba de Priveghere, începând cu ora 20:00, şi va continua cu Sfânta Liturghie de noapte în interiorul Catedralei Arhiepiscopale.

Pentru a înfrumuseţa acest moment de sărbătoare, credincioşii din eparhie şi nu numai sunt aşteptaţi în zilele de 5 şi 6 noiembrie la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru a se închina la racla cu cinstitele moaşte ale sfântului nostru ocrotitor, mare făcător de minuni şi grabnic ajutător. (IRINA URSACHI, Arhiepiscopia Sucevei.ro)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI