Poveste cu va urma

> L.D. CLEMENT

România este ţara cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe din UE. Totodată, România este la coada clasamentului european al locuinţelor asigurate, ceea ce ar însemna că românii au sau fac rost de parale pentru case, însă nu le mai rămân şi pentru a le purta de grijă. În România, preţurile locuinţelor au tooot crescut şi nu s-au oprit din creştere nici pe motiv de surplus de „marfă”, nici de pandemie, nici de… Iar câtă vreme sunt bănci care să-i crediteze pe dezvoltatorii imobiliari, la un capăt, iar la altul pe cei în nevoie de casă/case, câtă vreme „vin” parale muncite peste graniţe… încă este loc de creşteri de preţ la metrul pătrat de locuinţă! Dar când, nu demult, la nivel guvernamental, s-a pus problema majorării impozitelor pe locuinţe, întâi au „ţipat”, socotindu-se virtual loviţi în bugete, cei cu câte una (eventual din aceea pe care o au de achitat până în pragul pensiei). Când, de fapt, mai vizaţi ar fi cei care au nu câte una, ci câte 3-4, dacă nu chiar câte 30-40. Plus că Fiscul ameninţă să-şi înfigă dinţii în cei care (deşi încă nu este o piaţă ca atare) le închiriază la negru. În fine, se vorbeşte că impozitele datorate locuinţelor (de la garsonieră fără confort la vilă cu garaje, pivniţă pentru vinuri fine, sală de sport etc.) vor creşte pe la anu’ chiar şi cu 50%, cei loviţi mai tare în interese fiind, deopotrivă, în funcţie de bugetele lor, şi cei cu garsoniera ori apartamentul în care stau, fără venituri, claie peste grămadă, dar şi cei cu numeroase „unităţi de locuit”, care fac ori speră să facă afaceri cu ele. Prezum că nu primii, ci ceilalţi – care nu sunt tocmai români oarecare – vor avea un cuvânt (greu) de spus şi… că va urma. Povestea asta nu se va încheia nici curând, nici aşa.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI