Pentru realizarea pasajului rutier subteran între spitalul nou şi spitalul vechi

Primăria Suceava scoate din registrul spaţiilor verzi peste 3.400 mp

Consiliul Local Suceava urmează să decidă în şedinţa din această săptămână e scoaterea din registrul spaţiilor verzi a unei suprafeţe de 3.412 mp în vederea realizării pasajului subteran rutier şi pietonal între spitalul nou şi spitalul vechi.

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, primarul Ion Lungu, informează consilierii locali că CJ Suceava a solicitat, prin adresă, emiterea unei HCL pentru eliminarea din Registrul local al spaţiilor verzi a două suprafeţe, una de 1.780 mp şi alta de 1.632 mp, amplasate în bulevardul 1 Mai nr. 21, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru creare accesului rutier şi pietonal prin pasaj subteran la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Sfântul loan cel Nou” Suceava.

Primarul arată că, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire pentru creare pasajului rutier şi pietonal subteran la SJU Suceava, s-a emis un certificat de urbanism prin care s-a impus şi scoaterea din Registrul spaţiilor verzi a terenurilor pe care se vor realiza lucrările respective, lucrările fiind de interes public.

Preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în mai multe rânduri că este necesar acest pasaj subteran care să lege cele două zone în care funcţionează SJU Suceava, mai ales că în zona spitalului vechi sunt prevăzute noi investiţii, iar faptul că este necesară traversarea bulevardului principal afectează activitatea personalului medical. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI