Aflat în vizită oficială în Cipru

Ion Lungu a participat duminică la slujba de la biserica românească

> Acolo s-a întâlnit cu suceveni care s-au stabilit în Cipru

Primarul Sucevei, Ion Lungu, aflat în vizită oficială în Cipru, a participat duminică la slujba religioasă de la Biserica românească „Sfântul Ioan Hozevitul” din Tamasos.

El ne-a informat că la slujba religioasă a asistat şi ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache.

„După slujbă am avut o discuţie cu comunitatea românească de aici, mulţi dintre ei din Suceava, despre problemele lor şi dorinţa de a se întoarce acasă, deşi s-au integrat destul de bine în Cipru” a spus Ion Lungu.

El a precizat că sunt români care lucrează în Cipru de 25 de ani.

Ion Lungu a adăugat că a discutat cu aceştia despre eforturile pe care le fac autorităţile locale din România pentru a crea condiţii cât mai bune celor din diaspora care vor să se întoarcă.

„Am avut parte de primire călduroasă. I-am felicitat că au păstrat credinţa strămoşească şi că şi-au construit o biserică românească. Respect comunităţii române din Cipru, zona Nicosia!” a mai transmis Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI