Vesel eşti de neînvins

Cea mai reuşită şi gustată formă de umor este cel involuntar! În această zonă excelează cei care vorbesc mult          şi aproape în necunoştinţă de cauză, precum politicienii! Convingerea lui Vanghelie că analfabeţii au dreptul la diplome universitare şi cărţi pe înţelesul lor(??) este antologică, depăşind toate „realizările” din ultimul timp! Vine aproape şi Raluca Turcan care a uitat ce vârstă are(!!) şi ne atenţionează că există pericolul de „a ne culca vii şi a ne trezi morţi”!

„Dacă tăceai, filozof rămâneai” spune o vorbă din popor! Numărul imens de „filozofi” din Parlament, consilii locale sau judeţene care nu spun nimic supără pe mulţi votanţi (au mers la tribună doar când au depus jurământul!). Şi apare imediat întrebarea: cum e bine, să vorbească şi „să scape porumbelul” sau să tacă şi să „simuleze gândirea”? Prefer să vorbească, iar alături de mine sunt umoriştii, dar şi cei care au astfel subiect de glume sau înjurături când socializează” (adică la cârciumă, aniversări şi, bineînţeles, „zilele comunelor”)!

Trebuie să recunoaştem sincer că toţi „naştem perle” când ne exprimăm; unii mai des, alţii mai rar! Dacă avem puterea de a râde de propriile nerozii, putem spune că nu este totul pierdut! Şi până la urmă efectele sunt într-o zonă restrânsă. Sunt afectaţi „autorul” şi cei care-l cunosc, eventual un număr mai mare dacă „realizarea” este de anvergură”!

Totuşi, umorul involuntar „în rafale” transformă emitentul într-un personaj ridicol, „de râsul lumii”! Iar când ridicolul este dublat de aroganţă (de cele mai multe ori!) îţi cam piere zâmbetul. Mai ales dacă cel în cauză „s-a ajuns” într-o funcţie politico-administrativă şi are capacitatea de a influenţa lucruri şi de a afecta persoane! Astfel de persoane decid în zone unde nu se pricep, cu efecte catastrofale! Churchill: „Alegeţi proşti şi vă minunaţi de dezastru!”

Efectul este negativ pe mai multe planuri, atât intern, dar mai ales extern! „Succesurile” acestor iluştri reprezentanţi au făcut din România, a şasea ţară din UE, să aibă un cuvânt mai nebăgat în seamă decât al Maltei, Ciprului, Luxemburgului! Şi au generat zâmbete compătimitoare în înalte foruri europene!

Prestaţia „de râsul curcilor” a făcut să nu fim membri ai zonei Schengen după 10 ani de la îndeplinirea condiţiilor, trăgând în jos şi colega noastră de suferinţă, Bulgaria. Iar MCV să rămână în vigoare pentru că nimeni nu a luat o poziţie fermă şi argumentată la Bruxelles! Ce (ne) fac reprezentanţii noştri acolo? Crema diplomaţiei, se spune, şi ceilalţi râd de noi!

M-am abătut de la tema acestui articol, dar nu pot (probabil nici dumneavoastră) uita că ai noştri reprezentanţi se fac şi ne fac de râs, acţionând în domenii de care nu au habar (diplomaţie, servicii, economie etc.), încât noi pierdem sau obţinem prea puţin! Dar îi alegem!

Să privim totuşi şi cu umor la ceea ce se întâmplă, căci fără el am începe „să dăm cu capul de pereţi”! Să râdem sănătos de ei, ca singura formă de răzbunare pe care o avem! Perspective de îmbunătăţire nu văd. Oare cei de după noi vor avea de aplaudat sincer (nu ca pe Pingelică) un înalt demnitar? Culmea, resurse sunt!

DAN STRUTINSCHI

P.S. 1 Am întrebat un funcţionar (care chiar face treabă pentru doi-trei angajaţi) cu ce se ocupă nepoata unui lider de vârf (sau „fat cat”, motan gras, cum spun americanii)! Răspunsul: verifică cât de corect calculează computerul! Râsul-plânsul, şi nu e umor involuntar!

P.S. 2 Şoşonica şi Simion se acuză de trădare! Just! S-au trădat unul pe altul, de la bani! Dar niciunul nu l-a trădat pe „finanţator”! E găina „cu ouă de aur” care cotcodăceşte cu accent slav!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: