Cu Ioan Ţicalo printre vămile pământului şi ale văzduhului

Miezul epic al cărţii se centrează în Graniţa Blestemată, Biblioteca Mioriţa, 2021, într-un timp maşter, începând din 1944 când „Molotov ăsta a semnat împreună cu neamţul documentul şi mi-au pus graniţa-n coaste”, instalând stupoarea şi îngrijorarea. Un sat a fost rupt în două. Aripi retezate. Normal, pentru Sinăuţii natali ai scriitorului şi pentru alte localităţi de graniţă, precum şi pentru băiatul de doar 17 ani, Alexie Croitoru, deoarece, „ruşii au pus graniţă aproape de casa noastră”. Lovit în sentimentul cel mai curat, iubirea pentru fata de sub pădure, disperat, Alexie se înrolează voluntar gândind că ar putea şterge graniţa, având întru început chiar curajul de a acţiona. Luptă în munţii Tatra şi mai departe şi se reîntoarce constatând dureros că „graniţa de sub casă a rămas tot la locul ei”. Lăsat la vatră, îndelung „priveşte peste graniţa satului răpit de ruşi”. Acolo a rămas prima şi statornica lui dragoste. „S-a suit pe coama casei şi a stat uitat cu privirile aţintite spre casa de sub pădure”, predestinat fiind parcă „să cucuiască pe coama casei”. În dinamica timpului, personajul intră într-un alt cerc de viaţă. Prin 1954, la început de colectivizare, se strecoară iar lumina speranţei că „vom da peste cap blestemata de graniţă” care „ne-a răşluit pămânciorul”. În următorul cerc de vârstă, după 1989, traumatizat, tot încă spera la schimbarea învelişului social-politic al lumii în problema graniţelor. Şi când acestea s-au redeschis, inima i s-a încălzit, şi în forul său interior, a fost fericit: „S-a urcat pe scară, şi-a pus mâinile pâlnie la gură şi a ţipat din toţi bojocii o singură dată, uitându-se la casa de sub pădure: Floricica!”…

Graniţa i-a sfâşiat sufletul, înstrăinându-l de lume. O linişte care ţipă. Prăbuşirea falnicului stejar de dincolo de graniţă, îl regăseşte mai potolit în curgerea vieţii, ba chiar obosit, dar lucid: „nu-i altă ţară. Îi tot a noastră”. Drama individuală şi drama socială se întrepătrund. Între tăcere şi cuvânt, rămâne un om sfârşit, un supravieţuitor ce nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Autorul a ridicat întâmplarea la rang de destin. Mai mult, istoria se repetă şi acum, cu „graniţa blestemată” şi cu problemele acute ale războiului dintre Rusia şi Ucraina.

De pe coperta inspirat lucrată, Ioan Ţicalo ne priveşte cu zâmbet şi speranţă, ridicând braţul a victorie ce anulează blestemul ce a despărţit fraţii, iubiţii, comunităţile multinaţionale şi interetnice. Acelaşi Alexie, cu inimă cicatrizată, fără energia şi entuziasmul tinereţii, nevindecat de trauma care i-a marcat viaţa pentru totdeauna, străinul care nu-şi doreşte ieşirea din labirint; un Alexei ce ar putea fi mandatarul care să-i aducă bătrânului vindecarea totală şi împăcarea cu lumea şi viaţa; apoi un Alecsei, născut în Siberia şi trăitor în Kiev, a cărui mamă l-a învăţat româneşte şi i-a vorbit de Alexie, tatăl de dincolo de graniţa blestemată. Iubire tăinuită, iubire împlinită prin neîmplinire, iubire sub semnul absurdului graniţei ghimpate care nu poate nimici sentimentele umane. Apoi simbolica venire pe lume a unui „pruncuţ” pentru care libertatea nu va mai fi ţintuită de graniţe, sporeşte dimensiunea sapienţială a cărţii. Pentru că atmosfera belicoasă este o stihie, un iureş care a răvăşit suflete şi a preschimbat vieţi în destine dureroase. Istoria individuală a devenit istoria tuturor, ridicându-se la grad de generalitate.

S-a dat liber la moarte? Omul este o jucărie a destinului? Viaţa şi nefericirea condamnă la singurătate? Cine plăteşte pentru viaţa pierdută? Crimă fără pedeapsă? Cartea este gândită şi construită după chipul şi asemănarea lumii noastre.

O carte împotriva uitării. O carte despre durere, umanitate, fericire. O carte autentică, limpede, convingătoare, cu tuşe voioase sau triste, cu rememorări afective şi praguri emoţionale, cu un palier semantic bazat pe oralitate. O carte despre iubire, pustiire şi singurătate. Un drum prin odăile sufletului. O lume a monologului mai mult decât a dialogului. Incipitul stă sub însemnul luminii îndrăgostiţilor senini; finalul, cu lumina dusă mai departe: o lumânare pentru moş Alexie şi o lumină a speranţei pentru viitor: „alerg să-ţi aduc pe lume pruncuţul”. „Lumină lină, lini lumini” ca-n Imnele lui Ion Alexandru.

Tulburătoare carte despre viaţă, soartă, speranţă şi disperare. „Mama ei de graniţă blestemată!”

 MIOARA GAFENCU 

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Ați înțeles ceva? Doamna Gafencu, atât le antonomeaza pe toate, și atatea bezele gratuite trimise către autor, de ajungi sa te indrebi de e vorba despre Sthendal sau despre Ticalo.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: